marți, 6 iulie 2021

28 DE MEDALII ALE ÎNOTĂTORILOR ARĂDENI LA CAMPIONATUL NAȚIONAL MASTERS

de Basil Mureșan

La Complexul Sportiv Național ,,Lia Manoliu” din București au avut loc întrecerile ediției a-X-a a Campionatului Național de Înot Masters. Echipa CSM Arad având în componența sa noua sportivi, a reușit să câștige nu mai puțin de 28 de medalii.

Astfel, Botezatu Zlatan Honoriu a obținut patru medalii de aur în probele de 50 m spate, 50 m fluture, 100 m spate și 200 m spate, Botezatu Zlatan Andrei a câștigat argintul în proba de 200 m bras, o medalie de bronz la 400 m liber și una de argint la 200 m liber. Onea Ștefan a obținut medalia de aur în probele de 50 m bras, 100 m bras și 200 m bras, Miloș Anca a scos din apă medalia de argint în proba de 50 m liber și pe cea de bronz în proba de 50 m bras. Pintican Cristian și-a adjudecat medalia de aur în probele de 100 m liber, 100 m spate, 50 m spate, 50 m liber și 50 m fluture iar Stertl Cristian a obținut medalia de aur în probele de 100 m liber, 50 m liber, 50 m fluture și pe cea de argint în proba de 200 m mixt. Mocanu Flaviu a obținut argintul în probele de 50 și 100 m bras și bronzul în proba de 50 m liber. Rusu Norbert a câștigat medalia de argint în proba de 100 m fluture și 200 m mixt, și pe cea de bronz în proba de 200 m bras iar Mladin Cristian a câștigat medalia de bronz în proba de 200 m spate.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo