Antoniu Martin, istoric și analist politic: Diplomația României comuniste, parte a unui scenariu mai amplu?

 Unul dintre subiectele fascinante dar și controversate ale istoriei noastre contemporane îl reprezintă politica externă din epoca Ceaușescu.  Se poate aprecia că undeva între 1964 și finele anilor 1980 România a asumat și dezvoltat o politică externă de anvergură,  aspect remarcabil dacă ținem seama că suntem  totuși o națiune mică spre medie la scară mondială.  Se impun așadar câteva întrebări.  Cum a fost posibil așa ceva?    Era politica noastră externă apanajul exclusiv al decidenților de la București? Ce beneficii ne a adus diplomația derulată atunci?

             Pentru a avea o perspectivă cât mai complexă asupra acestei problematici trebuie să înțelegem contextul internațional cu totul particular din acea perioadă.   Ecuația Războiului Rece dintre cele două blocuri politico-militare a cunoscut,  invariabil, atât episoade extreme cât și  unele mai puțin dure. Au existat și momente în care, în mod deliberat,  ambele superputeri, SUA și URSS,  au încercat abordări diplomatice și de apropiere,  inclusiv pe frontul secret.  

Miza era una majoră,  mai exact evitarea unui conflict nuclear, total, care putea fi inițiat de psihoza  pe care fiecare tabără o interioriza.  Tocmai în acest cadru trebuie incluse unele demersuri interesante realizate de România,  chiar și pe frontul invizibil.   Un astfel de episod îl poate constitui așa numită ,,rețea Caraman“, care a funcționat și acționat la Paris între 1959-69, unde a reușit să se infiltreze în interiorul NATO.  Operațiunea,  prezentată ca un mare succes al Securității românești,  a avut mai multe implicații pe termen scurt și mediu.   Însă dincolo de acestea,  ea ridică numeroase  întrebări.  Astăzi,  datorită documentelor de arhivă,  atât românești cât și internaționale declasificate, putem avea o privire plină de nuanțe asupra lucrurilor. 

În esență,  putem aprecia acest episod ca fiind circumscris pe deplin în politicile de dezamorsare de care vorbeam mai sus.  Altfel spus,   operațiunea Caraman din  Franța a fost posibilă tocmai pentru ca una dintre părți, NATO,  să facă un gest în direcția amintită.  Faptul că România a fost aleasă pentru rolul de curea de transmisie ilustrează cumva statutul nostru de atunci.  Acela de intermediar, de facilitator,  deloc neglijabil , dar totuși distribuit într-un scenariu scris în alte părți.     Ni se pare emblematică chestiunea respectivă deoarece ea poate furniza o cheie de analiză și înțelegere pentru întreg demersul de politică externă a României comuniste.