joi, 9 aprilie 2026

175 de proiecte ale comunelor și orașelor, alocare 38 de milioane de lei

de Valentin Iacob

Comunele și orașele din județul Arad vor beneficia de 38 de milioane de lei, din totalul de 43.793.000 de lei, fonduri aflate la dispoziția Consiliului Județean. Aceste sume provin din cota de 6% din impozitul pe venit și reprezintă o sursă de cofinanțare pentru proiectele derulate de administrațiile locale, din diferite domenii: infrastructură edilitară (apă, canalizare gaze naturale), infrastructură rutieră (străzi, drumuri, trotuare, podețe), infrastructură educațională (școli, grădinițe), cultură, sport, tineret, reducerea impactului asupra mediului etc.

            „Alocăm aceste sume pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de infrastructură, fie că ne referim la alimentare cu apă și sisteme de canalizare, rețele de gaze naturale, infrastructură rutieră, trotuare și podețe, piste pentru biciclete, construirea sau modernizarea școlilor și grădinițelor. Toate acestea au ca scop creșterea calității vieții. Administrațiile locale decid ce proiecte sunt prioritare pentru comunitate, iar noi oferim acest sprijin în fiecare an. Desigur, sunt și condiții. În primul rând banii se dau pe proiecte și, de asemenea, în urma solicitărilor primăriilor”, a afirmat Iustin Cionca președintele Consiliului Județean Arad. „Am lăsat nedistribuite circa 5,8 milioane de lei, ca un fond de rezervă. Până la sfârșitul anului și acești bani vor ajunge la administrațiile locale, dar am luat această măsură de precauție pentru că se vor deschide și alte sesiuni de proiecte, vor fi și alte oportunități de a atrage fonduri, iar unele comune sau orașe nu vor avea resursele necesare pentru cofinanțare”, a completat Iustin Cionca.

            Din această sursă, cota de 6% din impozitul pe venit, vor fi finanțate 175 de proiecte, pentru 8 orașe și 68 de comune.

Cu aceste proiecte am ajuns la cofinanțarea a peste 3000 de proiecte locale in ultimii 10 ani.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo