SAMI CABA: EDUCAȚIA, O PRIORITATE
După examenul de Evaluare Națională, aflăm că Aradul are doar cinci
– șase candidați care au obținut nota 10!
Foarte puțin raportat la cei 3590 elevi înscriși pentru probele examenului, la
care sau prezentat doar 3245! Chiar nu mai contează acum că, din pacate
suntem codașii regiunii, nu mai contează statistica. Asociația pentru
Reformă Civică și Democrație felicită pe cei circa 300 de elevi cu medii
peste 9 și apreciază că unde este interes, acolo există seriozitate și
rezultate. Nu putem însă trece cu vederea că se putea mult mai bine. Se
apropie campania pentru alegerile locale din luna septembrie și se lansează
tot felul de mega proiecte, proiecte de-altfel prezentate și de mine de o
vreme, Cetatea Aradului, Aqualand, Canalul Mureșel, etc. Toate bune, numai că
prioritare nu pot fi acestea fără să avem grijă de copii, investând în ei
pentru ca sa aibă performanțe în învățământul arădean. Am auzit de un
mega proiect prin care se dorește aici, la Arad, un centru de cercetare
universitară. Foarte frumos ca idee și m-aș bucura să fie realizat cu
adevărat, doar că nimeni nu investește la un asemenea nivel, într-un
proiect ce vizează ”aurul cenușiu” când orașul tău nu face performanță
în învățământul gimnazial și liceal.
Din poziția de candidat independent pentru Primăria Arad, spun clar: e nevoie
de un program serios de pregătire profesională gratuită a cadrelor didactice
care au nevoie de dezvoltarea profesională in domeniu și nu să facă aceasta
pe bani grei personali. Avem nevoie de programe speciale pentru evitarea
abandonului școlar și stimulente diverse pentru a promova performanța
învățământului arădean, la care subscriu necondiționat!
Succes în continuare tuturor elevilor arădeni!