ADUCÂND OSANALE VIRUSULUI

Eu cred ca ar trebui să-l iubim pe Covid. Eventual să-l și alintăm.  Nu, n-am nimic, sunt treaz lacrimă, dar spiritul meu de observație îmi zice că-i așa. Hai să vă zic și vouă.

Urlau prin şcoli madamele profesoare pe care nici pensia nu le mai vrea, că elevii de azi sunt nașpa și ciufuți, că mobile, că tehnologie, că „ia puneţi voi, copii nemernici telefoanele pe catedră în cutii speciale, ca la puşcărie, atunci când începe ora, că eu tre’ să vă dictez din manual, da?” Şi-a venit Covid şi-a zis: „Madam, ia ieşi tu la lecţie pe zoom ! Cum adică nu ştii să dai un email cu ataşament? Cum, nici sa tastezi un mesaj nu esti in stare?!”

Ne-am jignit şi ne-am argumentat pro și contra şi ne-am dat unfriend şi block pe facebook acum vreo doi ani, şi am cheltuit sute dă mii de euro, ca să definim familia tradiţională. Şi-a venit virusul şi-a zis : „familia e ăla cu care te-am prins în casă! Ia staţi voi în casă, și cedeți dacă vă suportați”

Părinții își distrug copiii cu meditaţii, ca să-i vadă olimpici, să le dea lumea share la poza pe net. Şi-a venit dragul de coronavirus şi-a zis: “Care olimpiade?” La fel si cu sportivii de performanță care nu iși mai vedeau părinții și balerinele care nu iubeau deloc baletul, s-ar fi jucat și ele după ore, dar pe care mamele era musai sa le vadă si să le pozeze la serbare cât mai împopoțonate cu costume scumpe.

Majoratele ajunseseră mai ceva ca nişte nunţi. Cu o sută de invitaţi, cu dar în plic. Şi-a venit Covid şi-a zis : „Ia fă-ţi tu majoratul frumos, acasă, cu mama ta care te-a făcut, că tu nu ai nici un merit la faza asta.”

Ne disperau, chiar dacă ne plăceau, fetele ultra-machiate, cu sprâncene Nike şi botox şi şi gene false şi unghii false şi tot tacâmul de falsuri. Şi-a venit prăpădul şi le-a pus mască la toate. Şi-a mai închis şi saloanele. Şi cluburile unde se etalau.

Râdeau unii și altele de cei cu kile în plus, eventual le-o spuneau şi în faţă, „Fată, ce pufoasă esti!”, ca să plece aia plângând la budă şi să nu mai mănânce 5 zile, şi-a venit pandemicul şi ne-a dat tuturor câte șapte kile în plus.

Se umplea netul cu poze din Veneţia, Londra, din Paris, din Tenerife, să vadă săracii din Eforie ce bine o duc unii. Şi-a venit şi-a zis : „Da’ nu-i aşa că vreţi toţi la Eforie?”

Anul trecut erați cu toţii nişte olimpici la mate şi ştiați aria cercului. Şi-a venit chestia asta şi v-a pus să facem lecţii cu ăia micii. Eeee cum e acum?

Am aplaudat isteric diaspora luminată, care ne scapă de ciuma roşie, fără ierarhizare, fără analiză, de la prăduitor la doctorand la Harvard, şi a venit virusul şi a venit acasă Spartacus și prietenii săi. Am urlat prin pieţe că Ciuma Roşie şi am râs de Veorica. Şi-a venit Covidul şi ni i-a pus în reflectoare pe Cîţu, pe Raluca și pe Anisie. Fără pandemie, ăştia mureau nişte iluştri anonimi.

Prin Paşte înţelegeam doar potol, ambulanţă după potol şi selfie în club după Înviere. Şi-a venit virusul şi l-am găsit pe Dumnezeu în casele și sufletele noastre, care l-am găsit, în chipul celui care face cafeaua de dimineaţă, în pisica pe care am salvat-o de pe străzi, în vocea obosită a tatălui care încă îți mai răspunde la telefon, în pozele cu bunicii la care nu ne-am mai uitat de zece ani.

Am urlat că doctorii sunt niște șpăgari nenorociți, că degeaba sistemul e praf, că de fapt ei sunt de vină. Și săptămânal veneau procurorii cu patru clase și educație proletară să ne arate dușmani ai poporului. A venit boala și i-am văzut pe doctori devenind eroi, inclusiv pe ăia șpăgari, și toată gașca aia cu origini sănătoase a dat-o pe mucles, măcar momentan.

Și noi și medicii eram în stare să sfâșiem o mamă care îndrăznea să pună fular iarna la gura și nasul unui copil, pe motiv că sub acel fular se dezvoltă virușii și copilul se va îmbolnăvi mai ușor. Si a venit momentul și ne-a pus la toți măști la gură și nas în toiul verii, de abia respirăm, in scopul evitării contractării de viruși. Ironic sau nu, toți consideră asta o măsură necesară pentru siguranța și sănătatea noastră.

Dacă întreba cineva în mediul online cu ce plantă să-și potolească durerea de măsele, populația revoltată îl făcea albie de porci și îl trimitea la dentist, că nu mai suntem în evul mediu să bem ceaiuri și tincturi și să punem prișnițe. Și-a sosit clipa în care am dat-o pe plafar, că pe criza asta medicala e bine să ai în casă ceva natural pentru gât, pentru stomac, pentru vreo infecție urinară, dacă a venit noaptea peste tine unde nu trebuie.

În goana după fală şi disperarea după “ce zice lumea”, ne visam cu toţii doctori, avocaţi, manageri de multinaţionale şi directori de bănci. Şi-a venit virusul ăsta minunat şi ne-a arătat valoarea unui gunoier, a unei casiere de market, a unui curier care ne aduce țigările.

Și uite, de aia aduc osanale virusului. Deoarece, chiar dacă ne-a pus mască, oarecum ne-a demascat.