AM ÎNVĂȚAT

Am învăţat.

Am învăţat că pot munci să-mi îmblânzesc propria minte, dar că ea rămâne o fiară sălbatică, ce muşcă de suflet la primul moment de neatenţie. Îmblânzirea minţii e un fir neîntrerupt din care ne ţesem pacea interioară şi necesită o permanentă atenţie, disciplină şi perseverenţă.

Am (re)învăţat că nu toţi oamenii pot conţine cuvintele, în special pe cele mari şi grele. Şi că le aruncă-n aer, aşa, fără aripi, de unde cad pe caldarâm şi-şi sparg zgomotos ţestele de asfalt.

Am învățat că unii dintre noi nu căutăm oameni, ci căutăm senzaţii, emoţii. Pansamente. Că orice pansament are un termen de valabilitate şi la expirarea acestuia căutăm un altul. Mai bun, mai proaspăt, mai nuştiucum.

Am învăţat că un om care nu se cunoaşte pe sine însuşi are credinţe şi convingeri puternice, dar de conjunctură, nestatornice şi volatile. Că nu ştie ce vrea şi pluteşte în derivă agăţându-se de câte o creangă, de cea care pe moment pare cea mai verde.

Am învăţat că, de fapt, istoria se repetă atât timp şi de atâtea ori de câte este nevoie pentru a învăţa lecţia.

Am (re)învăţat că nu există dezamăgiri, iar atunci când ele par a exista, nu sunt decât o consecinţă directă a propriilor aşteptări. Că toată existenţa este o proiecţie a minţii, iluzorie şi evanescentă.

Am învăţat că rolul de pansament se joacă cu toată dăruirea, iar la momentul oportun trebuie părăsită scena cu mulţumirea actorului care ştie că a dat totul acolo, se scutură de personaj când cade cortina, îl uită şi se întoarce la el însuşi. Fără ataşamente, fără resentimente.

Am invăţat că oamenii trebuie iubiţi. Curat şi limpede. Şi că nu se termină iubirea chiar dacă pleci de lângă ei.

OANA NEAMȚU