Anker a lansat bateria externă Nano Air 2, are de 8,6 mm și suport MagSafe
Anker Innovations Co., Ltd (Anker) este o companie chineză producătoare de electronice înființată în 2011. Anker produce, printre altele, încărcătoare de telefon, încărcătoare auto, baterii externe, căști, difuzoare, imprimante 3D, baterii solare de uz casnic și dispozitive inteligente pentru casă. Zilele trecute compania a lansat în China bateria externă Nano Air 2, o nouă baterie magnetică ultra-subțire și ușoară.
Produsul este acum disponibil în China la un preț de aproximativ 32 de dolari. Bateria Anker Nano Air 2 se adresează utilizatorilor care caută o soluție subțire și ușoară pentru încărcarea în deplasare, în special celor care utilizează iPhone-uri compatibile cu MagSafe, dar nu numai.
Bateria Nano Air 2 are o carcasă compactă cu o grosime de 8,6 mm și o greutate de 118 grame. Dimensiunile de gabarit ale noii baterii Anker sunt: 8,6 x 70,6 x 102 mm. Ca design, baterie are colțuri rotunjite, o suprafață care dă senzația de moale la atingere și o ramă centrală metalică inspirată de estetica Apple. Potrivit GizomoChina, bateria externă este disponibilă în finisajele Snow White, Desert Gold și Midnight Black.
Anker Nano Air 2 are o capacitate de 5.000 mAh. Capacitatea nominală de ieșire este de 3.000 mAh la 5V. Bateria externă acceptă încărcare rapidă cu fir de 20 de wați prin USB-C și încărcare wireless magnetică de 7,5 W. Este compatibilă cu modele de iPhone de la iPhone 12 la iPhone 16. Încărcarea cu fir funcționează și cu dispozitive Samsung Galaxy, Xiaomi, Huawei, Oppo, Vivo și diverse tablete, ceasuri inteligente și căști.
Sistemul de aliniere magnetică folosește un inel intern puternic magnetizat pentru a se atașa în siguranță la telefoanele care acceptă acest sistem de încărcare. Amprenta de dimensiunea a inelului permite modulului camerei telefonului să rămână liber în timpul utilizării. Utilizatorii își pot încărca telefonul în timp ce îl țin în mână sau îl așează pe o suprafață plană.
Anker a introdus un sistem de răcire IceFlow pentru Bateria Nano Air 2. Acest sistem de răcire inovator include o structură de disipare a căldurii 3-în-1 care combină o configurație de evacuare centrală cu straturi de gel termic și grafen. Sistemul utilizează senzori de temperatură NTC (Negative Temperature Coefficient – Coeficient de temperatură negativ) care monitorizează căldura de 120.000 de ori pe oră. Potrivit Anker, acest design îmbunătățește eficiența răcirii cu până la 300% în comparație cu configurațiile convenționale.
Cu o combinație de design subțire și elegant, încărcare rapidă eficientă și un sistem de răcire excelent, Anker Nano Air 2 este o opțiune convingătoare pentru utilizatorii care doresc o baterie compactă, ușoară, fiabilă și ieftină. Bateria este disponibilă la vânzare momentan doar în China, dar în scurt timp va fi disponibilă la nivel global.