Antoniu Martin, istoric și analist politic: Fațete ale diplomației

Se cunoaște că diplomația oficială realizează tratate și acorduri dar diplomația neoficială este cea care pregătește terenul și crează cadrul propice pentru ca aceste demersuri să se poată înfăptui. 

            Am asistat în ultimile săptămâni la câteva mișcări extrem de interesante pe firmamentul diplomației neoficiale.  Cea despre care s-a vorbit cel mai mult a fost vizita directorului CIA-ului la Moscova. S-au făcut și se fac în continuare multe speculații în legătură cu acest demers interesant și semnificativ.  Dincolo de multele interpretări care circulă în spațiul public internațional, poate ar trebui spus și că astfel de reuniuni cu caracter secret au menirea de a proiecta unele scenarii securitare pentru viitor.  Asta nu înseamnă că toate dosarele fierbinți ale planetei, toate conflictele se vor încheia relativ rapid, ci că există premise serioase pentru ca unele dintre războaie să se apropie de faza finală.  Oricum am privi lucrurile, este bine că funcționează canale de comunicare chiar și neoficiale între marile puteri militare ale lumii.

            Cumva cam în aceeași perioadă cu vizita șefului serviciului de informații american în capitala Rusiei, s-a petrecut un alt demers diplomatic, despre care se discută mai puțin, chiar dacă el este poate la fel de important. Mai exact, este vorba despre vizita unei delegații a Vaticanului și despre întâlnirea acesteia cu înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse.  Trebuie subliniat că Sfântul Scaun a ținut contacte permanente în ultimii ani cu reprezentanții Patriarhiei Ruse, în pofida faptului că sprijină dezideratele ucrainene. Vorbim aici așadar de conotațiile diplomației ecumenice și de modul în care aceasta poate influența negocierile viitoare. 

            Observăm cum treptat diplomația clasică face loc tot mai mult celorlalte tipuri de negociere. Unde nu reușesc ambasadorii, cu siguranță vor reuși exponenții intelligence-ului și ai puterii spirituale. Altminteri nu se poate.