luni, 16 noiembrie 2026

Antoniu Martin, istoric și analist politic: Regionalizarea între deziderat și realitate

de Valentin Iacob

Se discută tot mai mult în spațiul public din România despre regionalizare, în fapt despre o reorganizare administrativ teritorială a țării.  Evident că în astfel de situație focusul trebuie să cadă pe eficientizarea actului administrativ, iar mai apoi pe alte considerente. În interiorul clasei politice de la noi opiniile sunt diverse, chiar contradictorii, funcție de interese de partid sau de grup.Ca istoric cunosc experiența din trecut în ceea ce a însemnat implementarea conceptului de regionalizare în România.  În perioada interbelică,  unul dintre proiectele de regionalizare transpuse în practică, între 1929 și 1931, a însemnat crearea așa numitelor directorate ministeriale ce trebuiau să aducă actul administrativ cât mai aproape de cetățean. Asta teoretic. În realitate, lucrurile nu au stat deloc așa, ba mai mult acea reformă administrativă a eșuat lamentabil în mare parte din considerente economice. Erau anii marii crize economice mondiale, din care nici România nu a scăpat ieftin.  Totuși, rămâne din acel proiect intenția de a reforma statul român într-o manieră structurală.

            A urmat, din perspectiva regionalizării, reforma administrativă realizată în 1938 sub regele Carol al ll – lea .  Abordarea era din start una diferită față de precedentul proiect, regiunile fiind, în concepția legiuitorului, intensificarea controlului central asupra țării și cetățeanului.  Au fost create ținuturile, sau regiunile, conduse de rezidenți regali, în marea lor parte generali obedienți regelui, care au primit puteri foarte mari în jurisdicția lor.  Reforma administrativă din 1938 a eșuat și ea din mai multe cauze, cea mai importantă fiind pierderile teritoriale ale României din vara lui 1940.   

             Iată așadar „experiența” istorică a României în ceea ce a însemnat implementarea conceptului de regiune în administrație.  Nu discut aici despre regiunile impuse de regimul sovietic după 1950,  dar ceea ce putem observa rezidă în faptul că regiunea nu a putut primi o validare în practica administrativă din motivele explicate mai sus.  

             Rămâne deschisă dezbaterea pe acest subiect fundamental, de care va depinde în mare măsură dezvoltarea economică a țării noastre, mai ales în orizontul noilor abordări financiare ale Uniunii Europene pe următorii ani.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo