luni, 13 februarie 2023

Apple ar putea lansa un iPad pliabil încă din 2024

de Valentin Iacob

În timp ce majoritatea producătorilor importanți de telefoane Android oferă acum smartphone-uri cu ecrane pliabile, Apple încă nu a intrat pe acest teren. Se pare că gigantul american lucrează la un iPhone pliabil care ar putea fi lansat la sfârșitul acestui an, dat mai sigur anul viitor. Sunt foarte puține informații în acest moment despre acest viitor Apple iPhone Fold sau cum se va numi.

În timp ce fanii Apple, dar nu numai ei, așteaptă cu nerăbdare primul telefon pliabil, o nouă informație, via XDA-Developers, sugerează că gigantul din Cupertino are un alt dispozitiv pliabil în lucru. Este vorba despre o tabletă Apple iPad pliabilă care este mult mai aproape de realitate.

Dacă telefoane pliabile avem de la Samsung, Xiaomi, Vivo, Motorola sau Huawei pe tărâmul tabletelor pliabile sunt puține incursiuni până acum. Samsung, principalul rival al companiei Apple de pe piața mobile, cochetează cu o tabletă pliabilă pe care o vom vedea probabil în acest an.

Revenind la Apple și tableta sa pliabilă, potrivit cunoscutului analist Apple Ming-Chi Kuo, compania are în pregătire un iPad pliabil care ar putea ajunge pe rafturi încă de anul viitor. Într-un șir recent de tweet-uri, Ming-Chi Kuo susține că Apple s-ar putea să nu lanseze niciun iPad nou în acest an, deoarece foarte așteptata reîmprospătare a Apple iPad Mini este în lucru. „Posibil ca Apple să înceapă producția de masă în Q1 2024 pentru iPad Mini”. Reîmprospătarea  iPad Mini va fi însoțită de un iPad pliabil anul viitor, care „va spori vânzările și va îmbunătăți mixul de produse Apple”, a spus Ming-Chi Kuo.

Deși se știe puțin despre iPad-ul pliabil în acest moment, Kuo susținecă va avea un suport din fibră de carbon. Va fi primul Apple iPad care va dispune de un suport încorporat, ceea ce îl face un dispozitiv și mai bun pentru consumul de conținut. Producătorul de componente electronice din China, Anjie Technology, va fi furnizorul pentru suportul din fibră de carbon. Sunt informații că ecranul pliabil al Apple iPad va fi produs de Samsung Display.

iPad-ul pliabil al companiei americane va avea probabil un procesor din seria M de la Apple. Cu toate acestea, acest lucru nu poate fi confirmat momentan. Ne așteptăm să aflăm mai multe despre iPad-ul pliabil Apple în următoarele luni.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo