joi, 3 decembrie 2020

„Aradul și România vor renaște prin credință, familie și educație” -ne-a declarat, Peter Costea, președintele fondator al partidului Alianța Renașterea Națională.

de Basil Mureșan

– D-le președinte, enumerați câteva dintre motivele pentru care este necesară schimbarea totală a clasei politice din România?

– Cei care dețin puterea de la Revoluție încoace își împart deja procentele și negociază posibile alianțe preelectorale și postelectorale care să îi mențină în funcții, dar să nu uităm ce ne invață Biblia: David practic nu avea nici o șansă în fața lui Goliath dar îl învinge prin inteligență, credință și curaj! În șase decembrie numai împreună, noi cei mulți, putem fi piatra care darâmă sistemul. Să avem credință, să votăm cu inima, Dumnezeu îi veghează pe cei curajoși și plăcuți lui. Timp de 30 de ani poporul român a fost umilit, furat și săracit, obligat să traiască în mizerie și să fie slugă printre străini. Familiile românilor au fost destrămate iar copiii abandonați de către parinții nevoiți să muncească în straintăte din lipsă de posibilități materiale în țară. Anul 2020 este momentul renașterii naționale! Votați cu noi, votați partidul Alianța Renașterea Națională!

– Care este opinia dumneavoastră legată de pensiile speciale, un subiect aflat la ordinea zilei in România?

– România plătește pensii speciale, nu burse speciale. Tinerii pleacă, iși abandonează parinții pentru o lume decentă, normală, fug de o societate devorată de corupție și nonvalori.

Albert Einstein spunea.. „Este un sacrilegiu să te lauzi cu realizări și succese atunci când copiii mor de foame, îngheață de frig și sunt în sărăcie, supraviețuind la marginea societății.” 

Valoarea unui stat constă în oportunitățile pe care acesta le oferă cetățenilor săi pentru dezvoltarea personalității și siguranța materială a individului.

 – Partidul pe care il conduceti, Alianța Renașterea Națională, are trei elemente de bază în doctrina sa: credință, familie și educație. Vă rog să faceți câteva referiri la educație.

– Educația este un factor determinant în evoluția unui popor și trebuie să înceapă și să se contureze în familie. Un popor educat asigură renașterea și prosperitatea țării noastre, România. Politicienii consideră că sunt mai importante pensiile lor speciale decât viitorul tinerilor români. Copiii României, talentați, inteligenți, buni la învațătură, olimpicii noștri de succes, nu sunt sprijiniți, pentru a performa în România.

– Despre familie?

– La referendumul pentru familie, din 6-7 octombrie 2018, 3,5 milioane de români s-au pronunțat pentru familia naturală, tata-bărbat de sex masculin, mama-fameie de sex feminin. Ei au cerut ca familia să fie definită clar, fară ambiguități, în Constituția României. Chiar dacă referendumul nu a fost validat, numai familia, familia naturală, va duce la renașterea poporului român și a României.

– As dori sa mai adaug că aceiași vechi politicieni își doresc cu ardoare puterea, menținerea acestui status-quo care le convine și îi face fericiți, însă electoratul s-a schimbat, a evoluat și s-a săturat de aceleași figuri sinistre.

– În final aș dori să ne spuneți cum veți implementa toate aceste programe ale partidului dumneavoastră?

– La fel cum Unirea tuturor Românilor a început la Arad, reclădirea țării va începe tot aici prin candidatul nostru la funcția de deputat în Parlamentul României, Ovidiu Palcu, un om de afaceri de succes, care va reuși, cu ajutorul lui Dumnezeu, să contribuie la renașterea Aradului și a României prin credință, familie și educație.

Tot Albert Einstein spunea:  „Este o nebunie să faci același lucru și să aștepti rezultate diferite.”

În șase decembrie fiți buni nu fiți ne- buni, iar noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom fi piatra care darâmă sistemul!

Votați Alianța Renașterea Națională!

Acest material a fost comandat de Partidul Alianta Renasterea Nationala  Cod mandatar financiar 11200053

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo