ARTA CA PRETEXT

         Adică, să fiu mai exact: arta e folosită ca scuză. Şi nu la modul Nero, am ars oraşul, fug creştinii şi fuck creştinele, cu poalele în cap şi năframa pe figură. Nu, nici vorbă. E scuza aceea lamentabilă, cum că artistului i se iartă orice. Exemple ar fi o tonă, dar ce mă pun eu să aberez, mai bine vă las să vă uitaţi în jur şi să încercaţi să găsiţi lăutarul preferat. Că tipul care bea pe datorie pâna la stadiul de plantă decorativă cu delirium tremens şi vomează pe sacoul tău preferat, după ce ţi-a pişcat de cur femeia şi după ce, timp de trei ore, a aburit despre nemurirea sufletului, meditaţia transcedentală şi lipsa de şanse pentru tinerii de la Sabin Drăgoi, de care oricum nu îi pasă, ei, acesta e un artist. Şi chiar dacă nu-i, e destul să emită gâlgâitura cu pricina, că s-a scos, lumea îl suportă oarecum, iar tu nu-i poţi zice nimic, el e artistul vieţii, care nu scrie, nu publică, nu pictează, sculptează sau alte asemenea, dar dă cu părerea şi cu mucii în fasole, fasolea ta, că el n-are, şi se foloseşte de artă, de arta adevărată, de sublima artă, ca de un scut impenetrabil, să-şi apere el neputinţa şi neghiobia şi alcoolismul şi frustrările.

         Asta e una dintre chestiile pe care nu le aud discutate în cele minim două maxim cinci birturi pe unde se mai întâlneşte intelighenţia oraşului. Dacă e să facem curat, hai să începem cu curtea noastră, unde destule jagardele cu lipsuri cronice la capitolul caracter artistic populează mica insuliţă. Scuza cu artistul le dă multora o pâine, iar pretextul artei hrăneşte o întreagă microfaună. Dar pentru a schimba ceva trebuie voinţă, şi curaj, mai ales curajul de a ne uita în oglindă şi de a recunoaşte, măcar pentru noi, că au fost momente când ne-am curvit, şi nu în numele artei, ci de dragul aşa zisului artist din noi.

         Nu am să ies la vânătoare de așa zis artişti, deoarece demersul ar fi mult prea mineresc, în schimb o să sun un prieten, să-mi cer scuze. Arta poate provoca durere, aşa ar trebui să scriem pe frontispiciul lăcaşurilor de cultură. Ar fi mai puţini spectatori. Dar şi mai puţini actori. În general mai puţin, şi mai bun.