ASCULTĂ MANELE PROASTE SAU MORI
Graba cu care o anume parte a maselor populare i-au sărit în ajutor marelui mut, după povestea cu cine-i vinovat că nu suntem în Schengen plus celelalte, plus întoarcerea la popor, că-i nevoie de el peste o săptămână jumate, toată această degringoladă mi-a arătat, o dată în plus (de parcă mai era nevoie) cât de înrădăcinată e imaginea tătucului în conştiinţa colectivă, cât de tributari suntem, ca popor, dictaturii şi, mai ales, cum nu înţelegem principii fundamentale ale democraţiei. Graba cu care vrem să scăpăm de libertate este de-a dreptul înfiorătoare. Sunt perfect de acord că trăim un moment anti istoric, în care se pare că trebuie să ne alegem cu care tătuc ținem, însă nu sunt întrutotul de acord pe care să-l luăm la piept. Mai ales în ceea ce îl privește pe Klaus.
În primul rând, un preşedinte trebuie să ţină seama de lege, și asta cu celeritate. Un preşedinte adevărat nu ajută grupuri de interese, şi nu intervine în funcţionarea sistemului legislativ sau în bunul mers al justiţiei. Preşedintele ţării ar trebui să fie garantul democraţiei şi al respectării legii supreme în stat. Adică acea Constituţie, pe care Klaus o respectă sau o blamează, în funcţie de cum îi convine la momentul respectiv.
Un preşedinte trebuie să fie reprezentativ şi respectabil. Adică, un preşedinte nu trebuie să conducă bicicleta proprie în stare de fericire mediatică, nu e frumos să intervină jignitor legat de politicieni a căror mustăți nu sunt pe placul domniei sale, nu e normal să încerce să fie un nou președinte-jucător. Că nu-l ia nimeni în serios.
Un preşedinte trebuie să fie moral şi de cuvânt. Adică nu trebuie să mintă. Mai ales un popor întreg, chiar şi în situaţia în care acest popor este cel român, adică unul care cere să fie minţit, căruia îi place mocirla minciunii şi a decepţiei. Un preşedinte n-ar trebui să ţopăie pe la întruniri ale prim miniștrilor europeni, pe muzică nemțească, să-şi facă băi de mulţime la colț de stradă, în timp ce-şi înjură în amvon oponenţii.
Un preşedinte de acest fel nu ar trebui să aibă susţinători. Cel puţin nu dintre cei care nu-şi amintesc prea bine de comunism, fiind prea tineri. Cu toate astea, chiar ieri, când am deschis messenger-ul, am găsit un mesaj postat de o cunoştinţă de-a mea, foarte pro-habar n-am ce şi anti-parlamentul pesedist, prin care eram îndemnaţi să luptăm, să combatem, să distrugem şi să-l susţinem pe preşedinte. Pe preşedintele de care vă spuneam mai sus. Din întâmplare, o cunosc pe expeditoarea mesajului, destul de bine. Bine situată financiar, tânăra pentru care maneaua şi culoarea roz şi maşinile tari sunt tot ce contează, deci tânăra în cauză, habar n-are ce-i aia parlament, sau Constituţie, sau separarea puterilor în stat (pentru că e studentă la științe politice, dar nu comentăm acum cum e cu facultatea). Cu toate astea, e dispusă să lupte pentru cauza Johannis. Cu tot ce poate, sărăcuţa.
Aplecarea noastră către tiranie, obsesia aproape sexuală faţă de cei care ne calcă pe cap, dorinţa de a fi obtuzi, intoleranţa cruntă pe care o manifestăm, ca popor, asta e groaznic, de fapt. Suntem complet necivilizaţi, iar dialogul liber este o imensă necunoscută. Suntem un mare chef de manelişti beţi, unde cei care nu ascultă aşa ceva, trebuie să dispară de pe suprafața pământului. De fapt, prezenţa noastră în Europa, în cea adevărată, este acelaşi lucru ca un retardat mintal, nimerit ca donator într-o bancă de spermă pentru genii.