Bugetul CJA a fost aprobat, cu trei luni mai devreme față de anul trecut
duminică, 2 februarie 2020Consiliul Județean a adoptat, astăzi, Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020. Veniturile totale ale Bugetului sunt în sumă de 409.423.000 lei, fonduri ce vor fi destinate investițiilor publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare, asistenței sociale, a funcționării aparatului propriu și…
Incident pe strada Horia
miercuri, 29 ianuarie 2020În legatură cu incidentul care a avut loc în urmă cu puţină vreme pe strada Horia nr. 1, Primăria Municipiului Arad face următoarele precizări. Poliţiştii Locali din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi Circulaţie 2 din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad au intervenit în…
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a prezentat astăzi, în sala de ședințe a Consiliului Județean Arad, activitatea instituției pe anul 2019
miercuri, 29 ianuarie 2020Conform structurii aprobate în vara anului 2019, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, funcționează cu un număr de 1.322 de paturi și cu 65 de paturi în regim de spitalizare de zi. Secțiile instituției își desfășoară activitatea în zece locații. Anul trecut, la nivelul secțiilor…
Primăria Arad reziliază contractul cu firma DD Chim Hunedoara
luni, 27 ianuarie 2020Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a dispus rezilierea acordului cadru de servicii încheiat cu societatea DD Chim Hunedoara, având ca obiect activitățile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în municipiul Arad. Cu toate că acordul cadrul permitea încheierea a încă unui contract subsecvent cu respectivul operator,…
24 ianuarie: Hora Unirii, jucată pe platoul din fața Palatului Administrativ
vineri, 24 ianuarie 2020Platoul din fața Palatului Administrativ a fost învăluit astăzi în atmosferă de sărbătoare, „Mica Unire” desăvârșită la 24 ianuarie 1859 fiind sărbătorită printr-o frumoasă ceremonie încheiată cu o Horă a Unirii în care s-au prins mare parte din cei prezenți. Evenimentul a fost organizat de …
RoboTeam Alpha – O echipă cu care ne mândrim!
Gabriel, Sebastian, Adrian, Emanuel, Ciprian, Ionela și Alexandra sunt elevi cu cerințe educaționale speciale de la Liceul Special ,,Sfânta Maria” din Arad. Pasiunea comună pentru tehnologie și roboți, și implicarea mentorilor, au dus la formarea echipei de robotică RoboTeam Alpha. Prin utilizarea principiilor de inginerie în domeniul…
Reduceri de preț numai în anumite condiții
miercuri, 22 ianuarie 2020Perioada reducerilor este așteptată de consumatorii din toată lumea, comercianții organizând adevarate sesiuni de shopping. Și consumatorii din municipiul Arad, s-au obișnuit în ultimii ani să beneficieze de reduceri la produsele pentru care ar fi plătit un preț mult mai mare în afara perioadei de soldări….
Dezbatere publică pe tema reabilitării imobilelor
marți, 21 ianuarie 2020Primăria Municipiului Arad a organizat marți, 21.01.2020, începând cu orele 1530, însala ”Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ o dezbatere publică, având ca temă Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitecturale – ambientale a…