
Consiliului Județean Arad acordă sprijin financiar pentru 12 administrații locale
miercuri, 29 iulie 2026Consiliului Județean Arad acordă sprijin financiar pentru 12 administrații locale, astfel încât proiectele de investiții aflate în derulare să poată continua și să fie finalizate la termen. Fondurile vor susține investiții în școli, eficiență energetică, drumuri, utilități publice, multe dintre acestea fiind finanțate prin programe…

Se discută bugetul Zonei Libere Curtici
miercuri, 29 iulie 2026Consilierii județeni sunt chemați să aprobe bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome „Administrația Zonei Libere Curtici-Arad” pentru anul 2026. Documentul se bazează pe o strategie orientată spre dezvoltare și investiții, cu obiectivul declarat de a întări rolul Zonei Libere Curtici-Arad ca punct important…

Antoniu Martin: ,, Orice act de sacrilegiu trebuie condamnat ferm”
miercuri, 29 iulie 2026Vandalizarea Sanctuarului Fecioarei Maria de la Medjugorje, Bosnia Herțegovina, petrecută în 28 iulie, reprezintă fără îndoială un gest de sacrilegiu care trebuie condamnat cu fermitate, a precizat dr. Antoniu Martin, membru de onoare al Parlamento della Legalita Internazionale, think tank al Sfântului Scaun și…

Peste 2.000 de candidați au ales Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad la prima sesiune de admitere
luni, 27 iulie 2026Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad încheie cu rezultate foarte bune prima sesiune de admitere pentru anul universitar 2026–2027. Peste 2.000 de candidați au ales să își continue parcursul academic în cadrul celor nouă facultăți ale universității, confirmând încrederea acordată ofertei educaționale și oportunităților de dezvoltare…

Moneasa a sărbătorit 25 de ani de Paradă a Clătitelor. Mii de turiști au ales „Perla Apusenilor” la sfârșitul săptămânii trecute
luni, 27 iulie 2026Stațiunea Moneasa a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, gazda celei de-a XXV-a ediții a Festivalului „Parada Clătitelor”, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite evenimente din județul Arad. Ediția aniversară a adus în stațiune mii de turiști, atrași de atmosfera de sărbătoare, de oferta gastronomică…

Antoniu Martin, istoric si analist politic: Spirala crizelor
vineri, 24 iulie 2026Scriam nu demult despre faptul că am intrat, la nivel global, într-o paradigmă a războaielor chiar și fără vărsare de sânge. Noile tehnologii descoperite și implementate permit derularea de conflicte într-o manieră inedită, fără precedent. Astfel de războaie pot dura aproape nesfârșit și, dincolo de…

25 de ani de Parada Clătitelor: două zile de muzică, tradiție și voie bună, la Moneasa
joi, 23 iulie 2026Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Primăria Comunei Moneasa și Centrul Cultural Județean Arad, invită arădenii și turiștii la cea de-a XXV-a ediție a Paradei Clătitelor, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale verii. Festivalul va avea loc în 25 și 26 iulie 2026, la…

CCIA Arad lansează o nouă serie a cursului acreditat de Contabil, începând cu 3 septembrie 2026
joi, 23 iulie 2026Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad anunță demararea unei noi serii a cursului acreditat de Contabil, program de formare profesională dedicat persoanelor care doresc să își consolideze competențele în domeniul financiar-contabil și să își dezvolte o carieră solidă într-un sector aflat în continuă evoluție….