
Ramona Lile „UAV implicată în evenimentul global: Săptămâna conștientizării creierului”
miercuri, 13 martie 2024Conferința Națională Multidisciplinară „Creier, neuroștiințe și societate” Un eveniment global care implică mediul academic, cercetători, medici aduce, în această săptămână, în atenția publicului larg una din cele mai dezbătute subiecte: creierul uman. O săptămână în care Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad alături de mari universități…

Consiliul Județean a preluat de la Mișca și Apateu o parte din terenurile necesare
miercuri, 13 martie 2024Modernizarea drumurilor din nordul județului reprezintă pentru Consiliul Județean Arad proiectul strategic derulat prin Programul Operațional Regional, 2021-2027. „Este un proiect strategic, prin care modernizăm întreaga rețea de drumuri județene din nord-vestul județului. Prin preluarea acestor terenuri putem realiza o lucrare de calitate, care să…

Investiții ample în cultura Aradului
marți, 12 martie 2024Investiții ample în cultura Aradului au fost prezentate astăzi de Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad și de Ionel Bulbuc, vicepreședintele instituției, alături de care s-au aflat directorii Muzeului, Bibliotecii și Centrului Cultural Județean. „V-am invitat alături de noi să vă arătăm că, da, construim…

Apple amendat cu 1,8 miliarde euro de Comisia Europeană
marți, 12 martie 2024Comisia Europeană tocmai a anunțat o sentință grea împotriva companiei Apple: o amendă de 1,8 miliarde de euro. Compania din Cupertino este de fapt acuzată că nu a indicat utilizatorilor alternative la Apple Music, făcând abuz de poziție dominantă pe o piață pe care de…

De trei ori FELICITĂRI pentru Andreea și Patrik
luni, 11 martie 2024Triplu Campioni Naționali ! Andreea Silvana Haizar și Patrik Haizar de la Școala de dans Royal Steps Arad au câștigat pentru al treilea an consecutiv titlul de Campioni Naționali ai României la Seniori 1 Latino. Încă un rezultat istoric, care situează Aradul printre puținele orașe…

„Dialog cu Sentimente” – o expoziție inedită te invită să explorezi sentimentele despre care nu vorbim
joi, 7 martie 2024Singurătatea, anxietatea, tristețea – sunt sentimente, emoții negative, cu care ne confruntăm toți zi de zi. Tocmai aceste sentimente care ne răscolesc sunt nucleul central al unei expoziții care invită vizitatorii într-un spațiu sigur pentru, în care să experimenteze și să înțeleagă mai bine spectrul…

Premierele lunii aprilie la TNT
joi, 7 martie 2024Teatrul Național din Timișoara construiește împreună cu publicul și pentru public o cultură teatrală modernă, atentă, implicată, subliniind dimensiunea teatrului ca decodor al dinamicii societății. Prin spectacolele sale, Teatrul Național pune sub lupă realitatea, optând să o reflecte pe multiplele ei planuri de exprimare. Ca…

Au început înscrierile pentru Cupa Webasto a UAV la tenis de masă
marți, 5 martie 2024Îți place să joci tenis de masă? Te așteptăm la cea de a 3-a ediție a Cupei Webasto organizată la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Elevi, studenți, Alumni, angajați ai UAV și ai companiei Webasto sunt așteptați să se înscrie până în 27 mai la…