
Tenorul ŞTEFAN von KORCH îmbină eleganţa clasică şi autenticitatea tradiţională în concertul „VALURILE DUNĂRII” pe 15 mai la Teatrul Constantin Tănase
duminică, 19 aprilie 2026Pe 15 mai, în luna în care celebrăm ziua Europei, tenorul Ştefan von Korch, gazda stagiunii Musical Extravaganza, vă invită la „Valurile Dunării,” concertul în care repertoriul va traversa granițe și epoci, aducând împreună influențe clasice și tradiţionale de pe întregul continent. De la arie…

56 de microbuze electrice pentru elevii din județ și dotări moderne în peste 200 de săli de clasă
sâmbătă, 18 aprilie 2026Încă șase microbuze electrice noi au fost astăzi predate de Consiliul Județean unor primării din județ, pentru transportul elevilor. Ele au fost cumpărate din economiile realizate de Consiliul Județean la achiziționarea unui alt lot de microbuze. Valoarea unui microbuz electric este de 605 mii lei…

Banat 2028 a câștigat titlul de Regiune Gastronomică Europeană cu județele Timiș, Arad și Caraș-Severin
sâmbătă, 18 aprilie 2026După 16 luni de pregătire, juriul Institutului de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism din Barcelona (IGCAT), Banatul a fost desemnat Regiune Gastronomică Europeană în anul 2028. Candidatura a fost pregătită de o echipă a cărei lider a fost Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș. Partenerii…

SUSPENDARE TEMPORARA APLICAȚIE 24PAY
vineri, 17 aprilie 2026Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător ca, incepand cu data de 17.04.2026, Aplicația 24Pay pentru achiziția titlurilor de călătorie va fi suspendata temporar datorita unor probleme logistice independent de vointa CTP SA Arad. În acest interval nu se pot achizitiona titluri de calatorie…

PRIMUL CONCERT ACOUSTIC ATHORIS
Vineri, 17 aprilie, de la ora 20:00, seria MOCSA Let’s Rock reia seria concertelor, cu o surpriză acustică live, o atmosferă excelentă și oameni minunați, adunați pentru o cauză bună. Băieții de la Athoris vin să pună cafeneaua pe vibrații serioase cu un super concert…

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad a fost reprezentată la un dialog diplomatic de nivel înalt organizat la India International Centre din New Delhi, un eveniment dedicat consolidării parteneriatului strategic dintre India și România
vineri, 10 aprilie 2026Participarea CCIA Arad a fost posibilă prin intermediul Romind Council, organizație condusă de doamna Nicoleta Ioana Ciufudean, care reprezintă oficial interesele Camerei pe piața indiană. Evenimentul, desfășurat în data de 5 martie 2026 și organizat de Romind Council în colaborare cu Clubul Diplomatic din India,…

Intrerupere circulatie tramvaie pe tronsonul Podgoria – Gradiste
vineri, 10 aprilie 2026Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că, în perioada 15 – 25 aprilie 2026, din cauza unor lucrari de remediere a covorului asfaltic, se suspendă circulația tramvaielor pe tronsonul Podgoria – Gradiste. Urmare a acestui fapt, pe acest tronson, tramvaiele vor fi înlocuite…

Sistem automatizat de preparare a medicației citostatice
joi, 9 aprilie 2026De Ziua Mondială a Sănătății, Consiliul Județean Arad aduce o veste importantă pentru pacienții și personalul medical din județ. Secția de Hematologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență a fost dotată cu primul său sistem automatizat de preparare a medicației citostatice, dotat cu hotă microbiologică….