
Experiențe spaniole pentru elevi și cadre didactice de la Liceul „Sfânta Maria”
vineri, 28 octombrie 2022Liceul Special „Sfânta Maria” a câștigat un proiect Erasmus+, de mobilitate în domeniul învățământului profesional și tehnic, prin care 15 de elevi, cu deficiențe mintale ușoare și moderate, însoțiți de 10 cadre didactice, se vor deplasa în Spania, într-un schimb de experiență. Denumirea proiectului este…

Controale rutiere la autovehiculele de mare tonaj
vineri, 28 octombrie 2022Consiliul Județean Arad, în colaborare cu Poliția Rutieră, a realizat încă o acțiune amplă de verificare a tonajului autovehiculelor care circulă pe drumurile județene. În perioada 24-27 octombrie au fost verificate, în zona Neudorf-limită județ Timiș, peste 70 de autovehicule și au fost aplicate 10…

Consiliul Județean Arad oferă 344 burse elevilor din învățământul special
vineri, 28 octombrie 2022Și în acest an școlar, Consiliul Județean Arad oferă burse pentru elevii de la unităţile de învăţământ special aflate sub autoritatea instituției. 344 de burse – de performanță, de merit, de studii și sociale – vor ajunge la elevii din învățământul special arădean. „Ne dorim…

Compania de Apă și-a scăzut cheltuielile și a crescut încasările
vineri, 28 octombrie 2022Cel mai important furnizor de servicii din județ este Compania de Apă, care are proiecte în valoare de 500 de milioane de euro, lucrări care înseamnă modernizarea, extinderea și introducerea apei potabile în localitățile din județ, modernizarea, extinderea și introducerea canalizării, modernizarea și construirea de…

Puncte importante pentru dezvoltarea județului, discutate în ședință
vineri, 28 octombrie 2022Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean a făcut o descriere succintă a proiectelor de hotărâre care au fost dezbătute și votate astăzi, în ședința Consiliului Județean Arad. „Ședința de astăzi a Consiliului Județean a avut puncte importante pentru dezvoltarea județului. Am aprobat strategia de dezvoltare, care…

Suplimentare de șase milioane de lei pentru primăriile din județ
vineri, 28 octombrie 2022Consiliul Județean Arad suplimentează cu aproximativ 6 milioane de lei (5.936.000 lei) bugetul alocat orașelor și comunelor, sume corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit. Această sumă va fi distribuită la 58 de primării, care au solicitat Consiliului Județean Arad fonduri suplimentare pentru finalizarea…

Informații cu privire la gripa sezonieră
vineri, 28 octombrie 2022În fiecare an gripa afectează între 5% și 15% din populație. Ne aflăm din nou în perioada în care cazurile de gripă cresc și este important să cunoaștem anumite informații importante legate de aceasta pentru a ne putea proteja mai bine și evita o posibilă…

Încep exproprierile pentru centura din Vladimirescu
vineri, 28 octombrie 2022Consiliul Județean dorește modernizarea drumului județean care asigură legătura între DN7 și DJ 682C (Vladimirescu-Horia), prin fostul combinat chimic din comuna Vladimirescu. Tronsonul are o lungime de de 3,366 km. Pentru a realiza un drum modern, în conformitate cu actualele cerințe de trafic, este necesară…