
Consiliul Județean Arad poate recupera suma cheltuită cu realizarea documentației tehnice pentru drumul expres Arad-Oradea
vineri, 19 august 2022În acest sens, astăzi, consilierii județeni au aprobat cel de-al doilea act adițional la contractul de parteneriat dintre Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., Municipiul Oradea, Municipiul Arad, Judeţul Arad și Județul Bihor, prin care se solicită finanțarea acestui obiectiv prin aplicarea prevederilor…

Distincție BENE MERENTI pentru Damaris Parasca
vineri, 19 august 2022Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a acordat distincția ,,Bene Merenti” tinerei Damaris Parasca care, în urma contestațiilor, a obținut media generală 10 la Bacalaureat! ,,Am apreciat și apreciez efortul și perseverența acestor copii minunați, care reprezintă viitorul nostru. Îi doresc domnișoarei Damaris o…

CINE ARE GRIJA INFLAȚIEI NOASTRE?
joi, 18 august 2022Muncesc în domeniul HORECA. Și simt, ca și restul cetățenilor, apăsarea inflațeii, a scumpirilor în lanț, justificate sau nu. și, ca toată lumea, încerc să văd care e soluția, nu neapărat să caut vinovații. Cu toate că, în momentul acesta, putem trage concluzii clare despre…

Nouă rețea de gaz în Arad, investiție de peste 11 milioane de euro
miercuri, 17 august 2022Primăria Socodor, în parteneriat cu administrațiile locale din Pilu și Grăniceri, reprezintă primele unități administrativ-teritoriale din România care dezvoltă un proiect de înființare și extindere a unei rețele de distribuție de gaz, finanțarea fiind din fonduri europene! Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a…

În trei ani, 3200 de pacienți au fost salvați în Laboratorul de Cardiologie Intervențională
miercuri, 17 august 2022O investiție în care puțini au crezut s-a dovedit, în trei ani, una dintre cele mai mari succese ale Consiliului Județean Arad și ale sistemului de sănătate publică din Arad. Aproape 3200 de pacienți au beneficiat de intervenții pentru a li se salva viața, în…

Se caută proiecte pentru independența energetică a Consiliului Județean
miercuri, 17 august 2022Consiliul Județean Arad caută soluții ca unele dintre clădirile sale să devină independente energetic. Asta, în contextul în care valoarea energiei electrice cumpărată de pe bursă a crescut de șapte ori. Consiliul Județean a contactat administrația locală a orașului Makó, din Ungaria, unde se implementează…

Lenovo Legion Y700 Ultimate Edition, o tabletă cu spate din sticlă care își schimbă culoarea
sâmbătă, 13 august 2022Compania chineză Lenovo este unul dintre jucătorii importanți pe piața globală a tabletelor. În trimestrul doi din acest an a ocupat locul trei în cota de piață, după Apple și Samsung. Lenovo a lansat zilele trecute tableta Legion Y700 Ultimate Edition cu un ecran de…

Florin Doroțiu: O Legislație Verde este o necesitate și un drept al cetățeanului
De multă vreme, de prea multă vreme, cifrele și realitatea vizibilă cu ochiul liber și simțită în plămânii noștri arată că poluarea aerului din România a devenit o chestiune de siguranță națională, iar implicațiile sunt majore, atât pentru sănătatea noastră cât și pentru economie. Lucrul…