
Ecograf achiționat la Oncologie, din fonduri europene
marți, 16 decembrie 2025A fost achiziționat, recepționat și pus în funcțiune ecograful cu software pentru ecografie cu substanță de contrast, primul dintre cele cinci echipamente medicale pe care Aradul le-a obținut prin proiectul transfrontalier „Dezvoltarea rețelei de îmbunătățire a stării de sănătate a populației”. Celelalte echipamente medicale necesare…

„Colind străbun” – concertul care a adus bucuria Crăciunului în inimile arădenilor
marți, 16 decembrie 2025Tradiționalul concert de colinde „Colind străbun”, ajuns la cea de-a XXXIV-a ediție, a adus în seara de 15 decembrie 2025, spiritul sărbătorilor de iarnă în sala de concerte a Filarmonicii din Arad. Evenimentul a fost susținut de Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie…

Relocări de fonduri pentru comunele arădene
marți, 16 decembrie 2025Administrația comunei Tauț a solicitat ca fondurile destinate pentru drumul Tauț-Camna să fie relocată pentru modernizarea altor trei drumuri comunale: Minișu de Sus, Minișel, respectiv Nadăș. Suma de 200.000 de lei a fost alocată din sumele defalcate din TVA destinate finanțării cheltuielilor privind drumurile județene…

INFORMARE R.A.R.
marți, 16 decembrie 2025Registrul Auto Român se alătură campaniei de informare a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru creșterea gradului de colectare separată a uleiurilor uzate. Atelierele de reparații și centrele de dezmembrări autorizate vor avea afișate în zonele destinate clienților mesaje de atenționare referitoare la riscul de…

Consiliul Județean Arad onorează excelența sportivă: cinci distincții „Bene Merenti” pentru judo-ul arădean
sâmbătă, 13 decembrie 2025Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a acordat astăzi cinci distincții „Bene Merenti”, în semn de recunoaștere a performanțelor remarcabile obținute de sportivii și antrenorii care reprezintă Aradul cu onoare în țară și în lume. Distincțiile au fost acordate în cadrul Turneului Internațional Cupa Carolina…

Europa pregătește infrastructură pentru trenuri cu 200 km/h până în 2040
vineri, 12 decembrie 2025Europarlamentarul Gheorghe Falcă a prezentat într-o conferință de presă accelerarea planului de transport feroviar de mare viteză, la nivelul Uniunii Europene. „Comisia Europeană lansează un plan accelerat de dezvoltare a rețelei europene de trenuri de mare viteză până în 2040, cu linii pentru peste 200…

Istoria Dogmaticii în Teologia Ortodoxă se lansează la Arad
vineri, 12 decembrie 2025Un proiect de cercetare unic în Teologia românească, aparținând prof. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, va rămâne în istorie prin cele trei volume care se vor lansa la Arad. Evenimentul va avea loc…

Cupa României la Padel 2025 aduce la Timișoara cei mai valoroși jucători ai sezonului. Premii totale: 5.500 de euro
vineri, 12 decembrie 2025Sub egida Federației de Padel din România, Timișoara devine, între 12 și 14 decembrie 2025, capitala padelului românesc, găzduind, pe terenurile bazei sportive Padel Center, cea de-a treia ediție consecutivă a Cupei României la Padel, competiția de referință pentru sportivii profesioniști din țară. Evenimentul are un fond…