
Frumusețe, natură și comunitate: dm România la CODRU Festival
vineri, 5 septembrie 2025O călătorie multisenzorială prin cele cinci elemente a definit ediția aniversară de 5 ani a CODRU Festival! Între 29 și 31 august, Pădurea Verde a fost scena unui eveniment memorabil, unde Pământul, Focul, Aerul și Apa au creat zone tematice unice, iar CODRU a reprezentat,…

ADR Vest implementează un model nou de transparență în investițiile finanțate din fonduri europene
vineri, 5 septembrie 2025Pentru prima dată în Regiunea Vest, un proiect finanțat din fonduri europene va fi însoțit de un Pact de Integritate – un mecanism prin care cetățenii pot afla, pas cu pas, cum sunt investiți banii publici și pot participa activ la decizii. Este vorba despre…

Întrerupere circulație tramvaie tronson Podgoria – Piața Romană
luni, 1 septembrie 2025Primăria Municipiului Arad, în colaborare cu Compania de Transport Public Arad, anunţă publicul călător că, în data de 23.08.2025, în intervalul orar 18:00 -00:00, respectiv în data de 24.08.2025, în intervalul orar 19:00 -00:00 cu ocazia evenimentului Zilele Aradului 2025 se întrerupe circulația tramvaielor pe tronson…

Programul trenuleț turistic de agrement pentru perioada 16-17 și 23 – 24 august 2025 cu ocazia Zilelor Aradului
luni, 1 septembrie 2025În perioada 16-17 și 23 – 24 august 2025, cu ocazia Zilelor Aradului, trenuleţul turistic de agrement va circula în intervalul orar 13:00 – 21:00, din oră în oră, în cazul în care condițiile atmosferice o permit, pe următorul traseu: Parcul Reconcilierii – Andrei Saguna – …

67 km în lucru în nordul județului Arad
marți, 26 august 202567 de kilometri de drumuri din nordul județului Arad sunt în lucru în această perioadă. Mai multe firme din județul Arad și județele limitrofe lucrează ca, până la sfârșitul anului, primul strat de asfalt pe acești 67 de kilometri să poată fi așternut. Acesta este…

Agromalim 2025 – 35 de ani de tradiție și inovație în sprijinul agriculturii românești
În perioada 12–14 septembrie, Expo Arad va găzdui cea de-a 35-a ediție a Târgului Internațional de Agricultură, Industrie Alimentară și Ambalaje – Agromalim, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate sectorului agricol din România. Peste 150 de expozanți din țară și din străinătate își vor…

Arad Estival continuă la Ștrandul Neptun
marți, 26 august 2025Evenimentul Arad Estival va continua la Ștrandul Neptun din Arad în perioada 29 – 31 august, când au fost pregătite mai multe evenimente atât în zona bazinelor cât și în parcarea din zona comercială. Astfel, pe lângă muzică mixată, spuma party, cei care se vor…

„Succes de public“ – cinci scurtmetraje românești de succes, în grădina de vară de la Cinematograful „Arta“
marți, 26 august 2025O selecție de scurtmetraje românești lansate recent, apreciate la festivaluri din țară și din străinătate, va fi prezentată în grădina de vară de la Cinematograful „Arta“ din Arad cu scopul de a-i aduce în atenția publicului pe regizorii aflați la început de drum. Proiecția va…