BASILUL. MIC GHID DE UTILIZARE RELAȚIONALĂ

Stăteam de vorbă cu un amic, zilele astea, despre modul în care ne-a schimbat noua realitate. Nu e vorba doar de pandemie, e vorba despre această supraexpunere, despre noua așezare relațională, despre oameni, de fapt, și modul în care comunică acum. Și mi-am dat seama că, uneori, habar nu avem la ce să ne așteptăm de la celălalt. Și că ar fi bune niște instrucțiuni. Așa că, în liniște, am început să schițez niște instrucțiuni, în ceea ce mă privește. Deși trăim într-o epocă liberă de anume prejudecăți, aceste instrucțiuni sunt exclusiv pentru doamne și domnișoare. Există și ceva generalități, că așa se cade și așa s-a întâmplat. În mare, cine mă cunoaște, mă știe. Hai să îți spun ce nu sunt. Și o să fie aleatoriu, că ordinea nu-i una din calități.

Nu sunt ceea ce postez. Toate glumele, unele proaste, sunt chestii care mă distrează, nu mă caracterizează. Nu neapărat. Deci, dacă dai scroll pe profilul meu, nu înseamnă că m-ai citit. Desigur, ai putea să citești ce scriu, ca să îți faci o idee. Dar nici asta nu e neapărat sigur. În mod ciudat, scriu despre foarte multe chestii de suflet, par foarte extrovertit, dar țin la intimitatea mea. Deci nu prezuma că mă cunoști.

Nu sunt ziarist, chiar mă seacă titulatura asta. Sunt scriitor, câteodată jurnalist, câteodată de investigații. Știu multe lucruri despre mulți și multe, aleg să nu le spun. Nu-mi pasă ce se întâmplă în dormitoarele altora, deși știu destule despre asta. Iar ceea ce se întâmplă în dormitorul meu, rămâne acolo.

Nu sunt guru, nici filosof, nici psiholog. Nu sunt balustrada de care să te ții atunci când încerci să ieși din iadul tău. Pot să discut cu tine o miriadă de lucruri, putem învăța unul de la altul. Pot să îți fiu aproape, chiar foarte aproape, dar nu îți arunca gunoiul în curtea mea. Am eu destul. Știu că toți venim cu bagaje otrăvite, dar nu sunt eu cel care ți-a rupt inima, și nici tu nu ești una dintre ele, cel puțin nu încă. Cât dai, atâta primești. Se cheamă reciprocitate.

Nu sunt salvatorul nimănui, și nu caut reparatoare. Nu sunt la capătul posibilităților de relaționare, deci nu supralicita. Dacă avem ceva, nu crede imediat că sunt proprietatea ta, nici viceversa. E posibil să nu îți răspund la toate nevoile, și invers. A propos de răspunsuri, sunt om, nu o aplicație adiacentă messengerului, iar faptul că mă inunzi cu mesaje și nu-ți răspund, e pentru că am o viață și eu, nu pentru că te ignor.

Dacă te invit la mine la o cafea, nu vreau neapărat să ne-o tragem, dar sigur te găsesc destul de interesantă ca să bem o cafea împreună. Iar dacă tu crezi că toți cei ce te invită la cafea vor sări pe tine, nu eu sunt cel ce are o problemă. Doar că nu mai îmi place să ies, m-am săturat de prea mulți oameni, de fapt m-am săturat de bârfele din orășelul ăsta. Legat de asta, nu sunt cel din bârfele pe care le-ai auzit. Nimeni nu m-a cules de pe jos vreodată, asta e clar.

Nu sunt extraordinar, poate sunt mai deosebit. De fapt, sunt sensibil, și ușor de rănit. Am o grămadă de cicatrici și defecte, dar încerc să le repar. În ritmul meu. Îmi place să fiu amabil, îmi place să fiu de folos, dar încerc să nu mai fac asta împotriva mea. Compromisul e ok atât timp cât nu îl simți ca un compromis.

Nu-mi place să îmi umbli prin lucruri, și nu îmi place să îmi umbli prin suflet. Mai ales când faci asta tropăind și cu pantofii murdari. Nu rănesc în mod intenționat, și nu jignesc. Dacă plec, nu plec neapărat la alta, motivul e, de obicei, că simt că nu merge. Dacă dau inimioare pe facebook, nu înseamnă că am ceva cu domnițele alea. Și dacă am, vei ști. În viața mea de acum, nu e loc de gelozie. Și, legat de gelozie, dacă ești căsătorită, și am avut ceva împreună, chestia asta cu gelozia e oarecum ipocrită, nu crezi ?

Nu am o părere bună sau rea despre mine. E fluctuantă. Dacă ajungi să mă cunoști, înseamnă că despre tine am o părere bună. Adică e ceva ce-mi place la tine. Asta nu înseamnă că îmi faci un mega serviciu intrându-mi în pat. Poți fi extraordinară din punctul acela de vedere, și voi exterioriza asta, crede-mă. Deși câteodată cel mai frumos lucru e să dormi lângă cineva, să-i faci cafeaua dimineață, să râzi, să te simți bine împreună.

Și, dacă te crezi atât de irezistibilă, că nu te dai pe două de douăzeci de ani, poate te dau eu. Nu doar pentru că-s mai tinere, ci pentru că sunt mult mai puțin complicate. Și-s două.