marți, 25 ianuarie 2022

SUB BURICUL PĂMÂNTULUI

de Basil Mureșan

            Nu ştiu cum se face, dar nu mai scăpăm de obsesia geopolitică. Dacă în statele civilizate, deceniul opt al secolului trecut a adus, pe lângă dezinhibări şi libertinaj, o apetenţă la criticism în ceea ce priveşte geopolitizarea, la noi, de când ultimii doi președinți învârt la cârma reformei originale, am devenit maniaci cu poziţia noastră în lume.

            Adevărul e că, foarte mult timp, genialii noştri conducători ne-au făcut să credem că suntem un fel de buric al pământului. Chiar dacă eram săraci, şi murdari, şi flămânzi, chiar dacă ne călăreau toate imperiile din jur sau de aiurea, noi aveam o importanţă capitală în structura lumii. Fără români, lumea s-ar fi dus de mult pe pustii, faptul că am fost aici a însemnat salvarea mapamondului. Cu sirenă şi halate albe.

            Faza asta cu importanţa noastră poate fi privită, la un moment dat, ca o formă de supravieţuire. Pentru că toţi vecinii ne făceau poştă, trebuia să credem în ceva. Iar mândria de a fi foarte important, factor de stabilitate, insulă a latinităţii într-o mare slavă, etc, repetată cu religiozitate, ne-a ajutat, fără îndoială, în anumite perioade istorice, să le zicem cheie mai mult sau mai puțin franceză.

            Doar că, de ceva timp, nu prea ne mai ameninţă mulţi. Iar noi continuăm să ne credem cei mai tari, cei mai importanţi, cei mai cei. Să fim înţeleşi. E vorba de ceea ce cred cei care conduc, vremelnic, România. Aceeaşi oameni care fac alianţe împotriva naturii, atât pe plan extern, cât şi înăuntru. E un fel de program alternativ de calculator, care nu ţine seama de parametri reali, cum ar fi sărăcia, emigrare în masă sau creşterea ratei de sinucideri, ci de înlocuiri subliminale ale nevoilor concrete cu fantasme despre importanţa strategică.

            Pe de altă parte, putem spune, fără echivoc, că suntem un factor de stabilitate. Unul extraordinar. Nici o naţiune din lume nu rezistă la ce rezistăm noi, fără să facă scandal. Fără să încerce să schimbe ceva. Nici un popor din lume nu are stabilitatea românilor. Un dig perfect osmotic. Cinci cincinale am fost ţinuţi la întuneric şi frig de un analfabet. A fost necesară acţiunea concertată a două superputeri, pentru ca să putem face ceva. Timp de tei decenii, cei care deţin puterea în ţara asta uitată de Dumnezeu şi de diavol, au furat tot ce se putea fura, inclusiv speranţa de mai bine. Şi n-am făcut nimic. La noi, orice grevă e un bluff. Au putut construi baze militare străine pe teritoriul României, şi nimeni nu s-a opus. Ne-au adus sub limita subzistenţei, şi nimeni n-a crâcnit. Nici un sunet. Nimic. Nici o problemă.

            Ce rămâne de făcut? Probabil, spirale yoghine la Herculane, pentru că şi trupa băutoare de pișat crede că suntem buricul pământului. Un fel de poartă universală a sărutului în dosul oricui se aciuează pe aici. Rămânem factorul de stabilitate, atât de drag lui Klaus, insula de latinitate iubită, printre borcane de zacuscă, de regretatul lingvist Pruteanu.

Rămânem clitorisul universal, locul unde, paradoxal sau nu, majoritatea femeilor mimează orgasmul.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo