vineri, 24 iulie 2020

Călin Bibarț va fi candidatul PNL la Primăria Municipiului Arad

de Basil Mureșan

Propunerea a venit în urma cu foarte puțin timp în Biroul Permanent Municipal al PNL Arad chiar din partea lui Sergiu Bîlcea, de acum fost candidat.

Ce înseamnă asta? Păi, în primul rând, cifrele arătau o chestie clară, una de care nu putea să se ferească nimeni. Bibi stătea mai bine ca Sergiu, mult mai bine (cel puțin așa se aude). Faptul că, virgulă, Călin nu a lăsat lupta, dovedește însă și altceva. Cercul puterii interne liberale se modifică, se merge de la galben spre albastru, și aici mă refer în primul rând la culoarea ochilor celor din spatele cortinei.

Telenovela preferată a arădenilor se sfârșește abrupt și nu destul de penibil, după părerea mea. Ce vreți, sunt mai artist de felul meu, eu vreau dramă, și sânge, și lacrimi. Care curg pe undeva, sunt sigur.

Sânge, ceva mai târziu.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo