De actualitate

Noi repartizări de sume în 7 orașe și comune ale județului
sâmbătă, 2 noiembrie 2019Consilierii județeni au aprobat o serie de solicitări ale administrațiilor locale de realocare spre alte investiții a unor sume destinate la începutul anului altor obiective. Aceste sume au fost repartizate de către Consiliul Județean către primării, sursa fiind cota de 7,5% din impozitul pe venit….

Dispute peste Prut pe marginea Acordului de Înfrăţire dintre Arad şi sectorul Râșcani din Chișinău
sâmbătă, 2 noiembrie 2019În anul 2018, an Centenar pentru România, cu ocazia zilelor Aradului, în deschiderea ședinței festive a Consiliului Local Municipal care a avut loc la Palatul Cultural, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, actualmente europarlamentar din partea Partidului Național Liberal și pretorul sectorului Râșcani al Chișinăului, au…

Consiliul Judeţean a transferat comunei Şiria terenurile pentru centura ocolitoare
joi, 31 octombrie 2019Primăria comunei Şiria a decis să construiască din resurse proprii centura ocolitoare a localităţii. Decizia vine ca urmare a faptului că lucrarea nu poate fi executată din fondurile europene câştigate de Consiliul Judeţean Arad pentru modernizarea drumului Arad – Şiria – Pâncota – Buteni. În…

Iustin Cionca: „Reorganizăm activitatea Consiliului Județean și a instituțiilor din subordine!”
joi, 31 octombrie 2019Pe ordinea de zi a Consiliului Județean Arad a fost, astăzi, reorganizarea activității instituției. „Am decis reorganizarea activităţii unor direcţii, servicii şi compartimente de specialitate din cadrul instituţiei. Prin reorganizare renunţăm la unele funcții de conducere. Printre altele, înfiinţăm un compartiment de Cooperare Instituţională şi…

Consilierii județeni au aprobat cuantumul taxelor privind transportul rutier de persoane
joi, 31 octombrie 2019Consiliul Județean Arad a dat curs prevederilor legale privind modificările apărute în legislația ce reglementează transportul rutier de persoane. Conform art. 8^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, consiliile judeţene au calitatea de autorităţi competente…

Începe decolmatarea și igienizarea canalului Mureșel
miercuri, 30 octombrie 2019Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a fost prezent, astăzi, la lansarea unui proiect foarte important pentru municipiul și județul Arad: decolmatarea și igienizarea canalului Mureșel. Acest proiect – „Dezvoltarea sistemului de ape interne de interes comun de pe Canalul Mureșel, Canalul Ier Legător și…

Preţul gigacaloriei, mai mic cu 30%
joi, 24 octombrie 2019Veşti bune pentru arădenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire a oraşului. Preţul gigacaloriei a fost redus cu circa 30%, ceea ce înseamnă că în acest sezon rece, populaţia va plăti 280,77 lei pe o gigacalorie, faţă de 391,74 lei, cât este în prezent. Totul…

Peste 30 de muncitori lucrează la sensul giratoriu dintre strada Cometei din Grădiște și Centura Aradului
miercuri, 23 octombrie 2019Peste 30 de muncitori și 12 utilaje, au lucrat pentru finalizarea asfaltării drumului de pe Strada Cometei, precum și la sensul giratoriu aflat la intersecția cu Centura Aradului și Zona Industrială (Park UTA 2), sub coordonarea domnului inginer Gheorghe Medințu, proprietarul INTERMED UTILAJ și COMPANY…