De actualitate

Conferința Regională a GAL-urilor din Regiunea Vest
sâmbătă, 24 mai 2025În perioada 22-25 mai 2025, la Șiria, se desfășoară Conferința Regională a Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) din Regiunea Vest, eveniment organizat sub egida Federației Naționale a GAL-urilor din România (FNGAL), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, AFIR și GAL Podgoria Miniș–Măderat. La…

Secție de îngrijiri paliative cu 26 de paturi
sâmbătă, 24 mai 2025O secție nouă de spital, cu 26 de paturi, este în curs de amenajare la Spitalul Județean din Arad. Este vorba de secția de paliative, unde vor fi îngrijiți pacienți aflați în stare critică. Aceasta va funcționa într-o clădire a Spitalului Municipal, acolo până unde…

Lucrările la Spitalul Municipal avansează vizibil
sâmbătă, 24 mai 2025Toate saloanele Spitalului Municipal vor avea aer condiționat! Lucrarea este în curs, iar președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, a fost invitat de către conducerea spitalului pe șantier să discute despre progresul investiției. „Facem ce am promis! Extindem clădirea Spitalului Municipal cu o construcție unde vom…

Compania de Transport Public angajează șoferi
marți, 20 mai 2025S.C. Compania de Transport Public S.A., cu sediul în Arad, Calea Victoriei nr.35 B-37 ANGAJEAZĂ Conducători auto transport rutier persoane (șoferi autobuz) SOCIETATEA OFERĂ : pachet salarial motivant cu posibilitate de creștere spor de vechime transport gratuit tichete de masă in valoare de 40 lei/zi…

Modificari circulatie autobuze pe relația UTA – Fortuna – GAI
marți, 20 mai 2025Compania de Transport Public anunță publicul călător faptul că, în perioada 08.05.2025 – 22.05.2025, în vederea execuției lucrării de inlocuiere a liniei de trecere tramvai Făt Frumos – Calea Aurel Vlaicu, pe relația UTA – Fortuna – GAI , vor interveni următoarele modificări: Traseul UTA…

Program CTP perioada 01.05.2025 – 02.05.2025
marți, 20 mai 2025Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că, în data de 01.05.2025, tramvaiele și autobuzele societății noastre vor circula în program de duminică, iar în data de 02.05.2025 vor circula în program de zile lucrătoare de vacanță școlară.

Două proiecte importante de modernizare, la Căsoaia
joi, 15 mai 2025Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol regional de turism cultural și recreativ. Primul proiect, intitulat „Poarta Prieteniei”, este realizat în cadrul unui parteneriat transfrontalier cu județul Békés din Ungaria și are o valoare…

S-au finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag
miercuri, 14 mai 2025Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect esențial pentru dezvoltarea infrastructurii și turismului în zonă. Tronsonul de 11,6 km a beneficiat de o investiție de aproximativ 36 de milioane de lei, finanțată prin Programul…