Societate

Primăria Arad continuă acțiunile de dezinsecţie
vineri, 19 aprilie 2024Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că în intervalul 23 -30 aprilie 2024 sunt programate noi acțiuni de dezisecție: tratament chimic antilarvar (delarvizare), tratament chimic terestru/spatial împotriva țânțarilor adulți (primul din acest an), tratament împotriva căpușelor și acțiuni de dezinsecție aplicate pe suprafețe interioare…

Spectacol emoționant de Ziua Internațională a Romilor la Arad
luni, 8 aprilie 2024Primăria Municipiului Arad, prin Direcția de Asistență Socială (DAS) Arad, a adus bucurie și culoare în comunitatea romă prin organizarea unui spectacol festiv dedicat Zilei Internaționale a Romilor, la Centrul Multifuncțional „Floare de Colț”. Evenimentul a reunit copii și părinți de etnie romă din Arad,…

Samuel Caba (ARCD): „Salariul minim trebuie corelat cu economia reală”
joi, 4 aprilie 2024România trebuie să implementeze salariul minim european, ceea ce înseamnă o creștere a salariului minim brut la 3.700 de lei, iar mai apoi presupune indexarea anuală. Samuel Caba, președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație, atrage atenția că o astfel de măsură trebuie corelată cu…

Dințișorii Veseli, campania dm drogerie markt și Colgate, la finalul unei noi ediții de succes
miercuri, 3 aprilie 2024O nouă ediție a campaniei „Dințișorii Veseli” a fost primită cu entuziasm și a adus o rază de bucurie pe chipurile copiilor din grădinițele din Deva, Sighișoara, Târgu Mureș, Făgăraș și Odorheiul Secuiesc. În colaborare cu Colgate-Palmolive, dm drogerie markt a reușit să transforme igiena…

ZIUA MONDIALĂ DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA TUBERCULOZEI DA! ÎMPREUNĂ OPRIM EPIDEMIA DE TUBERCULOZĂ!
luni, 25 martie 2024În fiecare an, data de 24 martie este dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei, moment oportun pentru a atrage atenția asupra nevoii de acțiuni multisectoriale în vederea reducerii impactului pe care îl are tuberculoza atât la nivel individual, cât și la nivelul societății. Tuberculoza…

Ziua Mondială a Apei- 22 Martie 2024
vineri, 22 martie 2024Ziua Mondială a Apei este un eveniment organizat anual de către Organizația Națiunilor Unite și care se concentrează pe accentuarea importanței apei potabile, accesul la aceasta fiind un drept al omului. De aceea, organizarea de acţiuni/evenimente cu această ocazie urmăreşte să crească gradul de conștientizare privind importanța accesului…

Ziua Mondială a Asistenței Sociale: Viitor comun pentru o schimbare semnificativă și transformatoare
miercuri, 20 martie 2024Astăzi, de Ziua Mondială a Asistenței Sociale, sărbătorim dedicarea și eforturile asistenților sociali din Arad și din întreaga lume. Desfășurată sub egida „Viitor comun pentru o schimbare semnificativă și transformatoare”, această zi ne oferă prilejul de a vedea rolul pe care asistenții sociali îl au…

Samuel Caba: Spațiile verzi și parcurile din Arad, esențiale pentru calitatea vieții din oraș
miercuri, 20 martie 2024Dezvoltarea orașelor trebuie țină cont și de importanța spațiilor verzi și a parcurilor, ambele fiind esențiale pentru calitatea vieții. Samuel Caba, președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație, transmite: „Aradul are marea șansă de a fi traversat de Mureș. Spațiul verde adiacent Mureșului și parcurile…