Societate

Peste 7 tone de produse alimentare, materiale sanitare și 50 metri cubi de lemne au fost donate în urma Rocanotherworld Winter Edition
joi, 4 februarie 2021500 de familii din comuna Lungani, județul Iași, una dintre cele mai sărace comune din România au fost sprijinite de festivalul Rocanotherworld, în parteneriat cu Kaufland România într-o nouă acțiune umanitară ce a avut loc între 28 – 31 ianuarie. Pe durata celor 4 zile,…

Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a lucrat la foc continuu în anul 2020
miercuri, 3 februarie 20211.131.000 de analize medicale au fost efectuate, pe parcursul anului trecut, de către personalul medical al Laboratorului de Analize Medicale. Investigațiile au fost realizate atât pentru pacienții spitalului, internați în regim de spitalizare continuă sau în regim de spitalizare de zi, cât și pentru pacienții…

Toate infarctele vor fi tratate la Arad, indiferent de oră
vineri, 29 ianuarie 2021Consilierii județeni au aprobat astăzi înființarea unei linii de gardă la domiciliu în specialitatea cardiologie intervențională, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Această linie de gardă va asigura intervenția rapidă pentru cazurile de infarct miocardic acut unde este necesară o operație imediată pentru…

ARCD: Teatrul Vechi trebuie să fie o prioritate pentru Arad
vineri, 29 ianuarie 2021O clădire simbol a Aradului, un obiectiv istoric care nu trebuie uitat. Teatrul Vechi din Arad trebuie urgent reabilitat. Președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație, Samuel Caba, a subliniat: „Teatrul Vechi trebuie salvat! Asociația pentru Reformă Civică și Democrație va urmări toate discuțiile care…

Consumatorul avizat – un trend în lumea vinului în 2020
vineri, 29 ianuarie 2021În 2020, lipsa contextelor de socializare a dus la o modificare de consum în ceea ce privește vinul. Cele mai multe restaurante sau spații în care puteai încerca un vin nou au fost închise și a început să se facă resimțită lipsa recomandărilor unui somelier,…

Primarul Călin Bibarț: „Consider că atunci când toți colaborăm şi contribuim la realizarea unui scop, reuşita este garantată.”
joi, 28 ianuarie 2021Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a vizitat azi secția Pediatrie II a Spitalului Clinic Județean de Urgență pentru a analiza cum se desfăşoară lucrările şi cum ne putem implica în acest proiect #pentruarădeni. „Am venit în această vizită de lucru în primul rând pentru a…

O investiție de impact pentru România, Sala „Iuliu Maniu” din Arad, a ajuns la aplicarea foiței de aur pe elementele interioare
marți, 19 ianuarie 2021Sunt în plină desfășurare lucrările la Sala „Iuliu Maniu”, una dintre cele mai frumoase săli ale Aradului, renovată de Consiliul Județean, din fonduri europene. Sala este și un spațiu istoric important, pentru că aici au avut loc negocierile pentru viitorul Transilvaniei, în contextul Marii Uniri….

Începe etapa de administrare a dozei de rapel
marți, 19 ianuarie 2021De luni, 25 ianuarie, la nivelul centrelor de vaccinare împotriva virusului SARS CoV-2, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, începe etapa de administrare a dozei de rapel. Persoanele care s-au vaccinat începând cu data de 04 ianuarie trebuie să se prezinte, la interval…