marți, 17 decembrie 2019

China interzice calculatoarele și soft-urile străine în instituțiile statului

de Basil Mureșan

Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau„, sunt cuvintele spuse de Alexandru Lăpuşneanu când a revenit pe tronul Moldovei a doua oară. Acum, parafrazând-ul pe Lăpușneanu, China pare a spune Statelor Unite „Dacă voi nu ne vreți, nici noi nu vă vrem„. China va elimina calculatoarele și software-urile americane din instituțiile statului înainte de 2023.

Guvernul chinez nu va mai folosi computere și software de origine străină, inclusiv din SUA sau în mod special de acolo, de la 1 ianuarie 2023. Această decizie a fost luată în contextul războiului comercial dintre China și SUA. Toate echipamentele informatice administrative vor trebui înlocuite între 2020 și 2022.

Cele două mari puteri economice se confruntă de câteva luni cu privire la importurile dintre ele și impozitul vamal impus pe produsele respective. Un război mai degrabă economic decât de altă natură, în care sunt prinse multe firme americane, precum Apple, care produce în China iPhone-ul și iPad-ul său, dar și chineze, precum Huawei, care a cumpărat, până în primăvara anului trecut, multe componente de la Micron, Qualcomm sau Intel.

Fiecare săptămână aduce decizii noi, care ar trebui să fie un argument în negocierile care sunt încă în desfășurare. Administrația Trump, care vrea să împiedice Huawei să achiziționeze tehnologii de la mai mulți producători internaționali, a interzis în ultimele luni ca operatorii de telecomunicații din SUA să obțină componente din China în special de la Huawei. Acești operatori lucrează acum cu Samsung sau companii din alte țări. Ca răspuns la această decizie, Beijingul a luat decizia de a pune în aplicare o măsură adoptată într-o lege din 2016, dar care nu a fost activată până acum. Un decret de punere în aplicare a fost adoptat, acum acestă lege este activă.

Guvernul chinez a dispus renunțarea completă la orice tehnologie și software informatic de la producători străini în agențiile și de către autoritățile de stat. Desigur, marile companii IT din SUA sunt vizate Apple, Dell, HP și Microsoft, a căror produse trebuie înlocuite în termen de trei ani.

Aceste companii furnizează astăzi o mare parte din echipamentul informatic al sediilor administrative chineze, ca să nu mai vorbim de componentele integrate, furnizate de Intel. Desigur această măsură nu se limitează la tehnologiile americane, ci la toate cele care au fost dezvoltate în afara granițelor Chinei. Dar dedicația este însă destul de clară. Practic China urmează exemplul a ceea ce administrația Trump a implementat la rândul său.

Potrivit Financial Times, citat de PhonAndroid, parcul administrativ chinez are între 20 și 30 de milioane de calculatoare. 30% va trebui să fie înlocuit în anul 2020. 50% va trebui înlocuit înainte de sfârșitul anului 2021. Diferența de 20% trebuie rezolvată până în 31 decembrie 2022.

Va fi o sarcină dificilă, deoarece, chiar dacă o parte semnificativă a acestui parc folosește deja calculatoare proiectate de Lenovo, legislația chineză impune să se meargă mult mai departe. Unele componente ale acestor computere sunt străine (cum ar fi procesoarele Intel sau hard disk-urile Samsung), în timp ce sistemul de operare este american: Windows. Totă dificultatea va fi găsirea unui înlocuitor pentru fiecare tehnologie. Și multe vor fi cu siguranță greu de înlocuit.

 Sursa foto: via receive.news

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo