miercuri, 1 aprilie 2020

CLARIFICĂRI PANDOLINICE (I)

de Basil Mureșan

Pe cum înaintează pandemia, apar, în afară de clasicele deja dezinformări și știri ciopârțite, și câteva clarificări. Ni le-a adus, cadou cu multe altele, coronavirusul. Le iau aleatoriu, că așa îmi place și așa am chef și gata.

SUA nu mai este liderul mondial. După ani și ani, mulți ani, în care America a fost jandarmul lumii, rolul ei nu mai este esențial. Momentan, cred că doar cei ca Esca mai cred așa ceva. Și Trump, dar la el nimeni nu se așteaptă la nimic. De fapt, din ianuarie 2017, ambasada Rusiei s-a mutat la Casa Albă și nimeni n-a părut foarte interesat de asta. Ce se întâmplă acum e doar cireașa de pe tort. Nu e ultima, urmează o criză globală, lucru care va afecta Statele Unite și mai mult. Aș zice că asta merită, dar tot americanii simpli vor plăti oalele sparte.

China a câștigat al treilea război mondial fără să tragă vreo rachetă și nimeni nu a observat asta. În primul rând, ne-au arătat ce înseamnă să știi să rezolvi o problemă. Una gravă. Pe care au exportat-o. Aici intră în discuție și cât de pregătită este democrația capitalistă la a face față unui dezastru, față de o autocrație. Tot așa, rămâne pe altă dată.

Ne întoarcem la Dumnezeu doar atunci când avem nevoie. Sau la orice formă de credință, în orice. Frica e o chestie puternică, vin momente din astea, când multe lucruri care acum o lună jumate păreau importante, nu mai înseamnă nimic. Și când nu ai răspunsuri, sari cu cereri tip la divinitate. Nu-i rău, doar că e un obicei deja plictisitor și pentru Dumnezeu să primească notificări numai atunci când e bai.

Prevenția salvează mai multe vieți decât acționarea în ultimul moment. Wow, ce adevăr mișto ! Și ce veche, și ce repede se uită lucrurile astea. Nu era mai bine să prevenim, nu era mai simplu? S-au pierdut atâtea fonduri, vieți, energii într-o grămadă de războaie fără sens, când lucrurile puteau fi prevenite (observați că acum generalizez, de local ne luăm altădată). Nu eram mai câștigați dacă aveam grijă de lume, de căminul nostru, înainte de a ne da seama că totul e praf, și încercăm să dregem busuiocul acum, când și busuiocul se ofilește oarecum, că are o vârstă.

Cercetătorii și medicii valorează mai mult decât un fotbalist. Parcă ni s-a luat un văl de pe ochi, nu? Acum doctorii sunt eroi, nu mai sunt șpăgari nenorociți, nu ne mai bucurăm că l-au prins pe nuștiucare cu 200 de euro. Parcă ni se rupe de felul în care pasează Messi. Pur și simplu e un moment bun să fii doctor. Nu la futut, că aici intervine frica de contaminare. Dar, ca imagine, brusc, sunt minunați. Nu-i așa că viața e ciudată?

Combustibilul nu mai are valoare intr-o societate fără consum. E adevărat, e important pentru transportul de marfă, dar parcă toate poveștile alea cu mașinuțe hibrid nu mai țin. Vreau o chestie pe care să fiu sigur, atunci când voi fugi de hoardele dezlănțuite. Pentru că ele vor veni, fiți siguri de asta. Consumul va scădea drastic, pentru că nu vor mai fi bani. Va veni sărăcia, și prăpădul, și atunci sună mai bine să ai 3000 de centimetri cubi și transmisie pe lanț decât un Prius.

Moartea nu distinge rasa, culoarea sau statutul social. Erai șmecherul vieții la sfârșit de ianuarie. Sau diva de birturi de lux. Sau barosanul cu cinci firme cu contracte la stat. Toată lumea era la picioarele tale. Acum, împarți un salon supraaglomerat cu trei paznici și o vămeșiță. Tanti cu coasa se plimbă prin salon, azi s-a oprit la altcineva, dar mâine s-ar putea să nu ai cum să îți iei un ventilator, așa că, vorba lui Marin Moraru, canci. Banii tăi nu îți pot cumpăra nici un loc în rai. Și toată aroganța ta nu face doi bani, atunci când te piși pe tine. Pandemia asta are eleganța unui nivelator general.

Ființa umană este oportunistă și josnică. Acum ne dăm seama, mai bine decât oricând. Pentru că eroii, câți sunt, devin supereroi. Majoritatea sunt așa cum au fost și până acum, căcănari, panicați, egoiști, paranoici, lași, jegoși. Doar că nu-i observam. Sclavi ai imaginii, nu puteam observa sutele de mii de măști. Acum, totul cade, se vede pielea zbârcită, ca în tablourile lui Goya.

Știm acum cum se simt animalele în grădinile zoologice. Izolarea asta ajută la multe. Una din chestii e înțelegerea statutului de prizonier. Da, văd, dar nu pot atinge. Adică pot, dar e posibil să mor din cauza asta. Arestați la domiciliu, ne plimbăm exact ca animalele în cușcă. Și de data asta știm că nu putem face nimic, trebuie doar să așteptăm. La un moment dat, se deschide și cușca noastră. Spre deosebire de animalele captive.

Unii câștigă milioane de dolari și nu servesc omenirea. Pe bune, spuneți-mi și mie cu ce ajută familia Kardashian omenirea? Sau miile de actori, regizori, producători din toate reality show-urile îngrozitoare, parte a tâmpirii colective care are o mare însemnătate în aducerea lumii în pragul dezastrului? Că acolo suntem, nu vă faceți iluzii. Am încercat în perioada asta, chiar am încercat să văd așa ceva. După cinci minute de vizionare, mi-am dat seama că sunt mai prost decât înaintea celor cinci minute de viață pe care le-am pierdut. Nebunia asta a imaginii a luat tot, nu mai suntem oameni, suntem like-uri și haștaguri și influenceri digitali. Care mor analogic de gripă.

Începem să apreciem marele gest de încredere care înseamnă o strângere de mână. De fapt, să îl re-apreciem. Apărut în vremea romanilor, era un gest care arăta că nu ai o armă. Deci e loc de dialog. Ca și acum. Însă cu toții am dat mâna, de foarte multe ori, celor care nu meritau asta, celor care veneau înarmați. Acum am revenit la momentul zero, cel în care întind mâna doar cui consider că merită. Și, dacă e să ne îmbolnăvim, o facem amândoi.

E doar prima parte. Mai avem, în curând.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo