duminică, 4 februarie 2024

Colegiul de Arte ”Sabin Drăgoi” a reprezentat cu succes Aradul la Praga

de Valentin Iacob

Municipiul Arad a fost și în acest an reprezentat cu succes la competiția muzicală tradițională ”Talent Prague 5” organizat în Sectorul 5 al orașului Praga din Republica Cehă, în data de 30 ianuarie 2024. De această dată,  Darius Dan, elev în clasa a VIII-a la Colegiul de Arte ”Sabin Drăgoi”, a fost desemnat să reprezinte municipiul la acest concurs.

Tânărul arădean a interpretat Concertul pentru trombon de W. A. Mozart, pe care l-a susținut alături de Orchestra Simfonică Praga 5, sub bagheta dirijorului Leos Svarovsky. Concertul a fost un real succes, elevul arădean fiind aplaudat la scenă deschisă.

Profesorul îndrumător al elevului care ne-a reprezentat cu cinste este dl. Timotei Torje, de la catedra de suflători a Colegiului de Arte ”Sabin Drăgoi”, instrumentist al Filarmonicii Arad. Domnul profesor este absolvent al colegiului și al Academiei  Naționale de Muzică Gheorghe Dima din Cluj.

Elevul Darius Dan a fost invitat la Praga în cadrul relațiilor de colaborare dintre Municipiul Arad și Orașul Praga – Sectorul 5. Cele două localități au semnat Acordul de înfrățire în 10 iunie 2014, din dorința de a facilita colaborările culturale, educaționale, sportive și în alte domenii de interes comun. 

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo