Complexul Muzeal Județean Arad prezintă valori de patrimoniu muzeal național, etalate în cadrul Muzeului Memorial ”Ioan Slavici și Emil Monția” Șiria
Expoziţia dedicată
scriitorului Ioan Slavici, născut la Şiria în 18 ianuarie 1848, cuprinde patru
săli în care, prin fotografii, manuscrise, carţi şi ziare, este evocată
personalitatea complexă a acestuia. De o valoare documentară dar şi emoţională
deosebită este prezenţa unei părţi din camera de lucru a scriitorului, din
perioada anilor 1880-1883 pe când acesta se afla la Bucureşti, găzduindu-l pe
Mihai Eminescu.
Casa modestă a părinţilor săi, Savu şi Elena Slavici săi nu mai există, doar o
placă de marmură, aşezată de Uniunea Scriitorilor la comemorarea a 25 de ani de
la moartea scriitorului (1950), indică uliţa pe care se afla casa lui Ioan
Slavici în Şiria.
”Din expoziția dedicată scriitorului face parte și biroul
acestuia, fiind unul dintre componentele reprezentative existente în colecția
Complexului Muzeal Arad.
Mobilierul de epocă, realizat în totalitate din lemn de stejar în anul 1881,
acesta a fost donat muzeului de către una dintre fiicele scriitorului, Fulvia
Struțeanu, și soțul acesteia, Scarlat Struțeanu. Biroul prezintă elemente
decorative simbolice, inspirate din curentul romantic. Formele reliefate ale
elementelor care îl compun, de-o frumusețe unică, pun în valoare
spectaculozitatea sa și îl înnobileaza, datorită liniilor și detaliilor
utilizate” – Laura Moț, muzeograf.
———————–
Muzeul memorial din Şiria a luat fiinţă în anii `60, prin strădania unor tineri
intelectuali, îndrăgostiţi de istoria locului dar şi de fermecătoarele prezenţe
culturale. Dedicat scriitorului Ioan Slavici, muzeul ridica două mari probleme:
găsirea unui spaţiu potrivit pentru organizarea expoziţiei memoriale şi
constituirea fondului documentar. Întru-cât nu se mai păstra casa modestă a
scriitorului, spaţiul necesar organizării expoziţiei a fost găsit în
monumentala clădire a castului Bohus, aflată la acea vreme într-o avansată
stare de degradare. Pentru constituirea fondului Slavici au fost investigate
diferite biblioteci şi arhive, iar descendenţii au fost de acord să doneze
piese de mobilier, documente şi fotografii. Deschiderea oficială avea loc în
anul 1959, fiind organizată de Muzeul Judeţean Arad, în fondul căruia se află
majoritatea materialelor documentare legate de viaţa şi opera lui Slavici.
Prezintă: Laura Ionela Moț, muzeograf la Muzeului Memorial ”Ioan Slavici și Emil Monția” Șiria
Imagine și montaj: Nelu Scripciuc, artist fotograf la Complexul Muzeal Arad