miercuri, 8 iulie 2020

Consultaţii poetice în limba română

de Mihai Molnar

Théâtre de la Ville din Paris și Insula 42 continuă programul „Consultații poetice”/Les consultations poétiques”, desfășurat concomitent în mai multe spații europene, prin telefon. Artiștii intră în dialog cu spectatorii, iar conversația se încheie cu recitarea unei poezii.
Cu ani în urmă, regizorul Emmanuel Demarcy-Mota și scriitorul Fabrice Melquiot și-au imaginat o serie de „consultări poetice”, pe care le-au oferit pe străzile din Reims și Paris. Principiul este foarte simplu: un artist vorbește cu un trecător necunoscut timp de 20 de minute. Schimbul este gratuit și se extinde la recitarea uneia sau a mai multor poezii inspirate din conversație. Actorul încheie dialogul propunând o „prescripție” poetică.

În centrul crizei actuale, consultările poetice au fost reinventate pentru a se adapta situației în care trăim cu toții. Până în prezent, peste 70 de actori francezi și străini s-au reunit într-o „trupă imaginară” pentru a oferi consultații prin telefon. Printre participanții români sunt și doi binecunoscuți poeți.

Consultațiile se desfășoară în limbile greacă, spaniolă, engleză, portugheză, maghiară, wolof, beti, lingala, sango, pidgin, congo, italiană, albaneză, germană, arabă, ebraică, mandarină… și română!
Consultațiile în limba română au fost lansate în parteneriat cu Insula 42, o inițiativă a dezbaterilor culturale europene inițiată și curatoriată de Corina Șuteu la București.

Ele au loc miercuri și vineri, la ora 11:30 dimineața, cu Matéi Visniec (autor, poet), Nicoleta Lefter (actriță) și Radu Vancu (scriitor, poet și director PEN în România).
 

O propunere gratuită, deschisă tuturor

Înscrierea se face pe site-ul Théâtre de la Ville, iar participantul își poate alege limba de desfășurare a consultației.
Pagina de înregistrare: https://bookeo.com/consultationspoetiques
Informații despre proiect: https://www.theatredelaville-paris.com/fr/spectacles/theatre-partage/temps-forts/poetic-dialogue-in-the-languages-of-the-world

În fiecare zi au loc 30 de ore de schimburi și dialoguri în toate limbile. Începând cu 23 martie, s-au înregistrat peste 2.500 de ore petrecute la telefon și 6.600 de participanți.
 

O nouă inițiativă de solidaritate europeană și intelectuală

Cu ajutorul telefonului, se naște o nouă legătură poetică. Fără contactul vizual, apropierea se face prin voce și auz, iar acest lucru dă o nouă greutate cuvintelor, sunetelor, limbilor. Întâlnirea de la distanță devine o călătorie nemișcată, împărțită între două persoane, de la un capăt al firului la celălalt.
 

Arta colectivului de a crea legături emoționale și poetice

Imaginate de Emmanuel Demarcy-Mota și scriitorul Fabrice Melquiot împreună cu trupa de actori, consultările poetice s-au născut din dorința de a acorda o atenție deosebită locuitorilor din diferite spații, printr-un act unic de oralitate și comunicare, acela de a spune o poezie cuiva.
Distribuie articolul
Contrapunct News Logo