CREDINȚĂ ȘI RELIGIE

De mult timp îmi doresc să vorbesc despre credință și religie. Două lucruri total diferite, din toate punctele de vedere. Însă am omis, deoarece știu cât hate îmi voi lua. Dar nu asta mă sperie, ci gândul că mi se va demonstra că trăiesc într-o lume în care credința a dispărut de mult. Iar robotismul și-a făcut treaba într-atât de bine, încât a reușit să pună stăpânire pe tot ceea ce avea de oferit credința. Sunt creștin, creștin ortodox, și am învățat de-a lungul timpului că nu asta contează, căci mai importantă este credința decât cultul de proveniență. Am învățat și simțit iubirea credinței. Cam asta înseamnă. Într-un cuvânt, tind să cred că acest “creștinism”sau această “credință” este iubirea.

În fiecare zi suntem învățați ce înseamnă empatia, ce înseamnă devotamentul, loialitatea, ce înseamnă să avem răbdare, să toleram, însă deopotrivă, din tabăra cealaltă, ne sunt prezentate opusul acestor valori. Este alegerea noastră ce vrem să alegem și în ce dorim să credem. Nu de puține ori, mi-a fost dat să întâlnesc persoane cu o viață spirituală deosebită, oameni care au crescut cu o educație spirituală, însă care, în timp, s-au pierdut pe drum. Iar lucrul acesta a fost o dilemă pentru mine până astazi, când am reflectat asupra situației și cred că am găsit o explicație. Tot mai mulți dintre noi confundăm credința sufletului cu religia. Credința este o stare de bine si de liniște a sufletului, omul cu o credință sănătoasă si umilă, este liniștit și împlinit. Are o siguranță că nimic nu-l poate clinti de la ceea ce are de făcut. Religia,eeii bine, religia este ceea ce vedem cel mai des printre noi. Este acea formă de etalare a “credinței”, este acea formă prin care ne ridicăm singuri rangul de “credință” doar prin simplu fapt că stăm în primul rând la biserică sau că,în fiecare duminică avem un outfit diferit, sau că participăn des la “colectarea de fonduri” -cutia milei, nu?? Cam așa se ințelege în ultima perioadă relația cu Divinitatea-cu Dumnezeu.

Am dreptul de a spune că totul este o ipocrizie de nedescris. Credința nu se strigă, ea se simte. Tot ceea ce faci benefic pentru sufletul propriu și pentru ceilalți din jur nu trebuie văzut și nici strigat. Dumnezeu nu se strigă, El se simte și se vede prin acțiunile pe care le facem. Dumnezeu mi-a dat să aleg, am ales. Îi simt prezența cel mai mult atunci când îmi doresc să fac rău,astfel încât să pot nimici o armată întreagă, atunci Îl simt cel mai mult, și mă opresc. De ce ? Pentru că eu cred, dar nimeni nu stie. Eu cred în El stând în pat, nefiind nevoită să îmi etalez ultima pereche de Louboutin în primul rând la biserică in fiecare dumincă. Am remușcarea și conștiința că o dată făcut răul, acel rău făcut mi se va întoarce înzecit. Asta e credința. Umil mă uit spre cer, și mulțumesc. Cer înțelepciune, răbdare și putere. Dumnezeu este același pentru toată lumea. Nu există niciun Dumnezeu mai puternic decât alt Dumnezeu. E unul singur. Faptul că aud variante precum că Dumnezeul meu e mai bun, religia mea e mai bună decât a ta, mă intrigă. Mă face să imi fie greață de faptul că oamenii pot fi atât de ușor de manipulat. Și că, de fapt, nu au nicio treabă cu credința- cu smerenia.

Credința are niște valori, iar cea mai mare valoare e cea de a nu judeca! Credința reprezintă corectitudinea propriei vieți, să fii vertebral atunci când te uiți în oglindă. Să poți dormi liniștit, căci nu ai greșit nimănui, că nu ai făcut rău niciunui om. Credința mai reprezintă iertare. Să ierți pur si simplu. Credința înseamnă iubire, înseamnă bunatate, iar toate fiind necondiționate. Credința nu se oprește doar la atât, este la fel de complexă ca și noi. Însă trebuie dezvoltată, alimentată pozitiv, înțeleasă si citită printre rânduri. Observata și văzută dincolo de ceea ni se oferă, dincolo de ceea ce bănuim că vom gasi. Nu știu câți dintre noi constientizează că tot ceea ce facem, toate acțiunile de zi cu zi, ni se vor întoarce înzecit, indiferent de scopul lor. “Cine dintre voi este fără de păcat să arunce cel dintâi cu piatra”! Iar cu asta, cred că m-am făcut înțeleasă vis a vis de aceste vremuri pe care le trăim. Credința e în noi, e in sufletele noastre. Credința e o oază de liniște și bunăstare emoțională și psihică. O împăcare cu propria noastră persoană.

Dar spre final, mi-aș dori ca cei din primul rând, cu outfit-urile opulente, să înțeleagă că la final toți ne alegem cu aceași adâncime sub pământ, cu aceleași 4 scânduri, însă s-ar putea ca Lumile de Dincolo să fie puțin mai diferite. Dar esența e aceeași. Viermii ne vor mânca, vom intra in putrefacție, însă sufletul va fi cel ce va dăinui mai departe, iar cu cât va fi mai pur si mai curat, cu atât de mare va fi călătoria lui. Numai bine. Doamne ajută!

ALEXANDRA ALEXA-BLĂNARU