DANI MOCANU ȘI IDENTITATEA CULTURALĂ

Ho cu tata, că nu e așa de deplasat cum ar crede pudibonzii sfertodocți de serviciu! Nu de alta, dar am plângeri că prea piș ochii pe tastatură cu editoriale gen trist, dar adevărat. Mai urmează, astea nu trec cu una, cu două, eventual cu trei, dar nu mă risc să mai dezamăgesc, așa că am o altă poveste pentru voi, una cu happy end tradițional, adică sfârșit de bine și de foarte bine.

Am un prieten relativ nou, dar pe treaba lui. O dată pe săptămână, beau cu el a treia cafea a zilei, de fapt a doua pentru el, eu în locația unde ne vedem nu beau decât cola, cafeaua acolo e transpirație neagră, vai mama noastră, și costă șapteșpe lei cana. Numai ca să știți. Ei, eu și amicul meu batem câmpii cu veselie, comentând câte-n lună și în stele. Săptămâna trecută, cap de afiș a ceea ce se întâmplă în Gaza, și mai ales reacțiile de pe rețelele de socializare. Sincer, mi s-a părut normală tristețea prilejuită de (aproape) distrugerea unui teritoriu atât de important pentru trei religii. Dar am ales să îi plâng durerile în liniște, cu o demnitate ce nu-mi e caracteristică, dar locul acela îndeamnă prin simpla existență, la respect. Nu mică mi-a fost mirarea să văd foarte mulți cetățeni cu nevoi culturale mai puțin decât mediocre și patriotism unionist sau național la nivel minus cinci, cum plâng la maxim distrugerea unei embleme a identității culturale monoteiste.

Aici intră în scenă prietenul meu. Îmi arată un tip, pe facebook, plângând soarta palestinienilor, dar și a evreilor, cu ceva citat adăugat. O postare mai jos, clipul lui Dani Mocanu, Asasin. Zic wow, astea se pupă precum etica și Dan Barna, adică oarecum deloc. Știam de Dani Mocanu de la Molnar, pentru că el e, înainte de toate, ungur, și dorința secretă a fiecărui ungur e să ne arate ce nașpeturi au milioane de vizualizări la români. O să încerc să vi-l descriu pe Cătă, pardon, Dani Mocanu. Pe scurt, pe foarte scurt, e un cântăreț de manele interlope. Cu milioane de vizualizări pe canalul său de You Tube. Dacă nu știți ce e o manea interlopă e bine, înseamnă că puteți continua a citi acest editorial. Probabil veți căuta să vedeți ceva de la băiatul ăsta. Încercați cu sonorul luat. De tot. Eu, ca un erou, am reușit să văd câte zece secunde din patru videoclipuri. Sunt perfecte și arată, fără dubiu, vocația internaționalistă a autorului și, în extenso, a poporului român, pregătit bine de europarlamentare și toate alea. De aceea, mirarea prietenului meu este una vădit discreționară, există o legătură clară între Dani Mocanu și cultura europeană, și nu o spun enclavic, ci la modul cel mai organic și integrat posibil.

Pentru că așa suntem. Brusc, dacă dă bine să fim europeni pe net, o facem, căci sfânta mare ipocrizie e româncă și mama noastră a tuturor. Atentatele de la Charlie Hebdo, Je Suis Charlie. Vă amintiți. O săptămână după aia, ăia ne fac țigani, iar nouă ne sar mucii în fasole de nervi. La noi nu e ori una, ori alta, sunt amândouă, în același timp, la aceeași intensitate. De fapt, suntem toți ascultători de Dani Mocanu, dar când trecem prin fața teatrului, oprim maneaua, cât să ne facem un selfie, să-l punem pe net, cu commenturi gen O SEARĂ ALĂTURI DE CULTURA ROMÂNĂ. Apoi continuăm audiția. Piesa trei, ȘMECHER ȘI FRUMOS.