sâmbătă, 7 octombrie 2023

De Ziua mondială a Educației, scoală nouă la Fântânele

de Valentin Iacob

Elevii de gimnaziu din Fântânele și Tisa Nouă învață, din acest an școlar, într-o școală nouă. Noua clădire a fost inaugurată, în prezența oficialităților locale, chiar de Ziua Mondială a Educației. Recepția la școala cea nouă a fost realizată la finele lunii august, astfel încât 74 de elevi din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a din comuna Fântânele vor învăța, începând cu acest an școlar, într-o școală nouă, modernă, dotată la standarde europene. Investiția a fost posibilă cu sprijinul CJ Arad, care a cofinanțat această lucrare.

„În ultimii șapte ani, de când sunt președinte al Consiliului Județean Arad, am finanțat peste 1200 de obiective, în special în domeniul investițiilor, pentru că astfel, cu 2% contribuția noastră, atragem, din fonduri europene sau naționale, 98% din valoarea investiției. Acest lucru ne-a reușit și clar va fi o strategie pe care o vom duce mai departe. Din 1200 de proiecte, peste 180 sunt de acest gen, în domeniul educației, și mă bucur că astăzi, la Fântânele, domnul primar, care este profesor, de Ziua Mondială a Educației, reușește să pună la dispoziția comunității o astfel de investiție. Este ceea ce îmi doresc să se întâmple în tot județul, și cu atât mai mult aici, la Fântânele, o localitate din vecinătatea municipiului. Sunt sigur că, prin investițiile pe care le gândim împreună, administrația locală și cea județeană, Fântânele va deveni și mai interesant pentru cetățeni. Cea mai importantă investiție este drumul Arad-Fântânele-Vladimirescu care va închide inelul de centură și Aradul va fi primul municipiu din România care are un inel complet; practic scoatem traficul de tranzit din municipiu. Mă bucur că domnul primar lucrează și la alte proiecte de modernizare a infrastructurii, introduce gazul, deja avem putem să spunem că aici avem deja o infrastructură modernă și cred că «migrația» cetățenilor dinspre municipiu spre Fântânele va continua și în viitor”, a declarat Iustin Cionca.

Construirea școlii a început în urmă cu mai bine de șase ani, însă mult timp s-a bătut pasul pe loc. Primarul Nicolae Dolha a „moștenit” proiectul la stadiul de fundație și primul nivel, iar prima plată către constructor a fost făcută abia în toamna anului 2020, la preluarea mandatului. Provocări au fost multe: în zona în care era amplasată construcția nu era introdus gazul, nu era curent electric. Proiectul inițial nu era prevăzut cu parcare, căi de acces, gard împrejmuitor, porți de intrare și alei în interiorul curții școlii, rezultând astfel necesitatea realizării unor proiecte noi, care au și fost implementate.

„Este un proiect de suflet pentru noi, la care visăm de mult timp. În Fântânele, elevii au învățat într-o școală veche de aproape 300 de ani și a trebuit să depunem un efort mare ca să ajungem în acest punct, să avem o școală nouă, construită de la zero, o școală modernă, adaptată vremurilor de astăzi. Pe lângă construcția propriu-zisă, a trebuit să extindem rețeaua de curent electric, să dispunem de rețea de gaz metan, să realizăm o parcare în fața școlii, alei în interiorul curții”, spune primarul comunei. 

În momentul care a preluat proiectul, o parte din dotările necesare școlii lipseau. „Printr-o foarte bună colaborare cu domnul Claudiu Groza, directorul Școlii Gimnaziale Fântânele, am depus două proiecte pe fonduri europene la care ne-a fost aprobată finanțarea, primul prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență al României (PNRR), Componenta 15-Educație, denumit «Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Fântânele» în valoare de 911.340,76 lei (aproximativ 185.000 euro), iar al doilea denumit «Școala un mediu cultural și interrelațional» în valoare de 800.371 lei (aproximativ 160.000 euro), derulat prin PNRAS și finanțat prin PNRR. În acest fel, sălile de clasă au fost dotate cu table interactive, laptop, sistem de sunet, cameră pentru videoconferință, scaner documente, materiale necesare pentru laboratorul de informatică, laboratorul de fizică-chimie, laboratorul de științe-biologie. Doresc să mai precizez, ca un aspect organizatoric, că elevii din învățământul primar, clasa pregătitoare și clasele I-IV vor rămâne în clădirea în care au fost și până acuma, o clădire care va fi și ea reabilitată cu fonduri europene. Se va izola toată clădirea, se va schimba tot acoperișul și se vor monta panouri fotovoltaice pe acoperiș”, a completat Nicolae Dolha.

În final, primarul Nicolae Dolha a afirmat că „ne bucurăm că am ajuns în acest moment pentru că este un proiect important pentru comunitatea noastră; nu se construiește în fiecare zi o școală, ci poate odată la o sută de ani și de aceea am o satisfacție deosebită pentru că mi-am adus și eu contribuția la realizarea acestui proiect”.

Casian Andrei Berende este elev în clasa a V-a și a pășit, în acest an școlar, în noua clădire. Este uimit de cât de bine poate să arate școala lui. „Mi se pare foarte frumoasă și vă spun că nu am mai văzut niciodată o școală așa modernă. Până în clasa a IV-a am învățat în școala veche, iar acum, venind aici, sunt uimit de cât de frumos poate să arate totul. Avem calculatoare și tablă inteligentă. Îmi plac calculatoarele, iar cele din dotarea laboratorului de TIC sunt destul de scumpe și performante. Eu mă pricep la calculatoare, am învățat timp de doi ani și mi-am cumpărat, din banii economisiți de mine, calculator acasă. Am plătit 4.000 de lei pe calculator și încă 1000 de lei pentru «periferice»: cabluri, mouse, căști etc. Mă bucur că avem și la școală condiții foarte bune pentru a învăța”, ne-a declarat fericit Casian.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo