marți, 21 februarie 2023

DEZAMĂGITOR

de Basil Mureșan

Azi am decis să scriu despre dezamăgire. Dar pe paliere și cu perdele de fum, că de aia-s scriitor și nici măcar n-o scriu la depresie, o scriu doar la gustul acela amar pe care ți-l dă momentul când cineva te dezamăgește. Pentru că, din punctul meu de vedere, câteodată, dezamăgirea e mai rea decât o despărțire sau o pierdere. Pentru că dezamăgirea e o violare a încrederii, o prăbușire a unui principiu. E ca o înjunghiere rituală, dar pe la spate, când și de la cine nu te aștepți. Și doare ca naiba.

Dumnezeu știe cât de mult și de mulți am dezamăgit. De la familie, la prieteni, la oameni dragi mie. Chiar dacă nu a fost intenționat, răul pe care l-am făcut e greu de calculat. Ține de fiecare. Probabil există o reciprocitate universală, unii îi spun karma, alții destin, eu îi spun întâmplare neîntâmplătoare, deși nu cred neapărat în asta. O prietenă de-a mea zicea că doar 2019 a fost an karmic, adică unora li s-a întors înzecit rahatul pe care l-au lăsat pe ici, pe colo. În momentul acesta, după cât am luat-o până acum, tot ce pot face e să devin contemplativ și să văd care sunt motivele pentru care e douăzeci și trei și încă o fur, mai rar, ce-i drept.

Sunt multe, și unele sunt de-a dreptul puerile. De la importanța prea mare pe care ne-o dăm în planul realității, la ideile fixe care ne ocupă mintea, de la lăcomie la perceperea greșită a unor semne. Aș da o mie de exemple, dar trebuie să termin o dată romanul la care scriu, și toate cronicile conexe, și vor fi o mulțime acolo, vă asigur. Pentru că, la un moment dat, trebuie să te confrunți cu adevărul, chiar dacă asta înseamnă să te dezamăgești pe tine însuți.

M-am revăzut cu un prieten care mi-a reamintit că l-am dezamăgit la un moment dat, dar că a trecut peste asta. Chestia asta a durut mai tare decât conștientizarea faptului că, la un moment dat, l-am rănit. Deoarece, chiar dacă pot repara faptul care l-a dezamăgit, nu pot da timpul înapoi, să-l dez-dezamăgesc. Rana rămâne, chiar dacă se cicatrizează, vina rămâne, chiar dacă repari ceva. Nu poți repara totul. Și câteodată, iertarea doare tare de tot. Ca o palmă fierbinte pe un obraz înghețat.

A doua dezamăgire a venit de la cineva foarte apropiat, și a fost atât de urâtă, că mi-a deschis chakrele dezamăgirii. Pentru că era vorba atât de încredere, cât și de un gest simplu și frumos, a unei efuziuni de grijă, pur și simplu grijă față de cineva în nevoie. A fost pumnul în plexul solar care nu m-a doborât, dar m-a trezit ca o cafea fierbinte vărsată în poală, și m-a făcut să meditez și să mă apuc să scriu căcatul ăsta pe care, jur, nu aș fi vrut să îl scriu. Spuneți-mi nebun, spuneți-mi sensibil, de fapt numiți-mă cum vreți, dar cred sincer că e prea multă dezamăgire în noi toți, și o pasăm ca un cartof fierbinte celorlalți, și ne otrăvim cu toții, acum și pururea și-n vecii vecilor.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo