luni, 1 iunie 2020

Distribuire de măști gratuite pentru elevi și profesori

de Basil Mureșan

Sâmbătă, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Arad, au fost distribuite măști de protecție tuturor unităților de învățământ în care se organizează, începând din 2 iunie, pregătire în vederea examenelor de bacalaureat și evaluare națională. Astfel, elevii și cadrele didactice care vor reveni la școală pentru pregătirea examenelor naționale vor beneficia gratuit de măști de protecție, alocate de  Guvernul României și distribuite în teritoriu prin intermediul  inspectoratelor școlare.

Toate unitățile de învățământ din municipiul și județul Arad sunt pregătite, pentru ca marți, 2 iunie 2020, să primească elevii care doresc să vină la pregătirea pentru examenele naționale, în condiții de siguranță,” a precizat prof.Marius GÖNDÖR, Inspector Școlar General.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo