joi, 31 decembrie 2020

DOUĂZECI DOUĂZECI. CE M-A ÎNVĂȚAT ȘI CE AM PRICEPUT.

de Basil Mureșan

Că tot e ultima zi din an, și toată lumea face frumos, rezoluții pentru noul an și alea alea, am zis că nu-i de bine să fac altceva, hai să fiu și eu în tendințe măcar o dată, dar să adaug nota mea personală în povestea anului ce tocmai se sfârșește. Și, cum mă știți blând, o dau la sentiment, să placă și să doară, că plăcerea și durerea sunt iubite și se iubesc în patul meu, dar nu și al vostru.

Anul ăsta a fost ciudat cu adevărat. De vreo cinci ani zic de anii ce trec, că-s ciudați, dar ăsta chiar a fost. Pandemia asta, blestemul ăsta nebinecuvântat, a schimbat lumea. Pe bune și în rău. N-o să mai fim la fel niciodată. Am învățat izolarea, cea adevărată, a trebuit să stăm cu noi înșine, unii chiar am încercat să ne cunoaștem mai bine. Majoritatea ne-am plâns cât de greu e. Știți ce n-am făcut? N-am devenit mai buni, mai înțelegători, ci ne-am transformat în niște egoiști obtuzi. Înainte eram doar niște egoiști. Și ipocriți. Asta am rămas, și dezvoltăm.

2020 ne-a amplificat fricile, ne-a augmentat anxietatea, ne-a făcut și mai circumspecți. Mie mi-a arătat niște chestii ciudate, dar lecțiile se repetă până le înveți. Multe lecții legate de încredere, de trădare, de surpriză, de grijă, multe hopuri, foame și belșug, singurătate în toate formele posibile, fantome bântuindu-mă, și noi demoni cu nume vechi și înfățișări așișderea. Timp curgând aiurea, clepsidre sparte. Bucurii mici și suferințe atroce, foarte multă dramă, al treilea an al trădării,, reacții exagerate, mizantropie autoimpusă. Realizarea faptului că, uneori, sunt un sociopat care trăiește între psihopați, într-o realitate în eternă modificare, o lume unde contează doar forma, nu și conținutul. Da, lupta cea mai mare pe care o dau e în continuare cu mine însumi, de fapt nici nu e o luptă, e un blat cu propriul orgoliu, cu ideea de eșec, atât de plenar prezent peste tot și peste toți. Închei anul cu liniștea roninului ascuțindu-și katana, așteptând un an care să fie măcar ca ăsta, nu mai rău.

Am învățat multe de la douăzeci douăzeci. Dar de priceput, nu am priceput nimic.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo