vineri, 2 decembrie 2022

Echipamente medicale de peste 5 milioane de lei, din fonduri europene

de Valentin Iacob

Consiliul Județean Arad a implementat trei proiecte din fonduri nerambursabile, în valoare totală de 8 milioane euro, prin care s-au achiziționat 1024 echipamente medicale și milioane de bucăți de echipamente de protecție personală, pentru a contracara efectele pandemiei și a asigura consolidarea capacităţii de gestionare a crizelor sanitare la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență. Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a prezentat astăzi unul dintre aceste proiecte, „Echipamente de protecție personală pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad în contextul pandemiei Covid-19”. Proiectul a fost depus în parteneriat de Consiliul Județean Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, Componenta 1 Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19, Axa Prioritară Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 Operaţiunea Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Obiectivul specific al proiectului a fost creșterea capacității de protecție și prevenție la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad în contextul crizei Covid-19.

Valoare totală a proiectului a fost 5.317.758,72 lei cu TVA, finanțarea nerambursabilă fiind 100%.

Echipamentele de protecție personală au fost folosite atât de personalul medical, cât și de vizitatori. În cadrul proiectului s-au achiziţionat pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad echipamente de protecție personală în valoare de 5.328.027,72 lei, respectiv:

1. Botoșei de unică folosință      1.000.000 bucăți

2. Botoșei înalți          40.000 bucăți

3. Capeline/Bonete de unică folosință  1.000.000 bucăți

4. Capeline / Bonete tip cagulă        41.000 bucăți

5. Combinezoane de protecție         50.000 bucăți

6. Costum filtru de unică folosință               5.000 bucăți

7. Halate chirurgicale ranforsate sterile     127.000 bucăți

8. Halate vizitator unică folosință             170.000 bucăți

9. Mască facială protecție unică folosință       1.000.000 bucăți

10. Mască protecție FFP2 cu supapă        45.000 bucăți

11. Mască protecție FFP3 cu supapă        30.000 bucăți

12. Mănuși chirurgicale sterile         30.000 bucăți

13. Mănuși examinare           50.000 bucăți

14. Mănuși protecție        2.000.000 bucăți

15. Ochelari protecție           15.000 bucăți

16. Sorț PVC de unică folosință  100 buc/rolă           500 bucăți

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo