duminică, 2 februarie 2020

Excedentul bugetar, realocat în investiții și funcționalitatea instituțiilor subordonate

de developer

Peste 115 milioane de lei, sume provenite din excedentul bugetar al anilor trecuți, vor întregi investițiile Consiliului Județean, fie pentru asigurarea derulării  unor proiecte, fie pentru cofinanțarea altora. De asemenea, o parte a excedentului bugetar va fi utilizată pentru a asigura funcționalitatea instituțiilor subordonate.

„Excedentul bugetar provine din sumele necheltuite cu unele proiecte sau din economiile rezultate în urma unor licitații. Acest excedent este folosit pentru a finanța sau cofinanța noi investiții, pentru a asigura în continuare finanțarea unor investiții aflate în derulare. Sunt bani pe care îi investim inclusiv în buna desfășurare a activității instituțiilor subordonate, în dotarea acestora cu aparatură necesară și pentru a contribui la finanțarea proiectelor acestora”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Sumele repartizate au în vedere investiții în mai multe domenii, pornind de la sănătate, protecția categoriilor sociale vulnerabile, cultură, protecția împotriva dezastrelor, infrastructura rutieră etc.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo