FLORALĂ DE DECEMBRIE
Pentru că e luna în care ni s-a spus să fim mai buni (de aia am și plâns la un film porno, alături de femeie sau în ea, că nu mai știu exact, că-mi erau ochii plini de lacrimi), zic să dezvolt, pe lungime, un material blând, și anume despre flori. Că florile n-au culoare, adică n-au culoare politică, vreau să zic, și nu deranjează pe nimeni. Tuturor le plac florile, sau cel puțin inflorescențele, că-s frumoase, și au miros bun (excepție face crinul, după umila mea părere, deși se vor găsi din ăia care să mă combată, că întotdeauna sunt).
Inițial, voiam să scriu despre gesturi de porc, cum ar fi să iei omului darul înapoi, cu exemple din realitatea pe care am trăit-o, cu un tip care și-a luat darul înapoi, când n-a mai primit ce-a vrut, și cu trimite la cealaltă realitate, în care Berlusconi rămâne cu decorația, că el poate, și alții nu. Era o paralelă, dacă vreți, dar mi s-a atras atenția că se pot simți unii lezați, și nu e bine acum, în prag de sfântă sărbătoare. Apoi am zis că scriu de cătușe, dar aia nu, chiar se vor simți lezați o grămadă, dacă nu toți, și nu se face să-i atingi nici cu o floare. Hopa, zic, dar de flori ce zici? Flori e bine.
Așa că m-am apucat să studiez cu rosacee, cu liliac, cu crizanteme și gherbera, aranjamente florale și culori. Dar iar mi-au zis că nu e de bine, că trandafirii sunt întotdeauna de stânga, și mirosul lor amintește de Ion Iliescu, chiar dacă nu țin așa de mult. Zic lalele, am știut pe cineva căreia-i plăceau lalelele de nebună, dar acum canci lalele, așa că țeapă, gen. Laleaua (Tulipa) este un gen care cuprinde aproximativ 100 de specii de plante cu flori din familia Liliaceae. Sunt originare din sudul Europei, nordul Africii și Asia, din Anatolia și Iran (unde floarea este reprezentată pe drapelul național) până în China și Japonia. Zonele cele mai diversificate în ceea ce privește speciile de lalele sunt Munții Pamir, Munții Hindu Kush și stepele din Kazahstan. Exista peste 150 de specii de lalea si peste 3000 de varietăți sub diferite culori si forme. Zic că nu supără pe nimeni, dar se ridică sprâncene pensate, ca semn de îngrijorată întrebare. Păi tu nu știi că e floarea ungurilor? Adică, ai uitat? Acum ești prieten cu Levente? Ce, ești vreun pesedist ungur? Și Iran? N-ai auzit că suntem proamericani? Bine, zic, scuze, nu vreau să deranjez. Ce ziceți de floarea de ciulin? Păi bine, măi săracule, ciulini îți trebuie ție? Ciulinii Bărăganului, așa-i? Bărăgan, Videle, Veorica. Sau Teldrum. Bine, zic, floarea de cireș. Eh pe dracu, ăsta e elogiul bogătanilor, dacă ai flori de cireș, înseamnă că ai cireș și, la prețul fructelor alea, înseamnă că ești latifundiar. Nu-i bine.
Deja m-am enervat. P*zda țigăncii nu, că-i cu referire rasistă, frezie nu-i ok, că-nțelege omul freză, deci iar te iei de toate pușcăturile cu meșe pleznite-n craniu. Nici măcar de garoafe nu pot scrie, că amintește de Ceaușescu, acum, în prag de comemorare. Rămân semiîngândurat. Că au politizat culorile, știam. Că mere nu mănâncă decât pemepiștii, am aflat. Dar cu florile, cu ele ce ați avut? Că rămân apolitice doar inflorescențele alea ciudate, dar nu pentru mult timp, că le ia asociația celor cu glaucom, și intră și ăia în lista minorităților. De care nu te mai iei decât cu rețetă de la medicul de familie.