marți, 23 iulie 2019

Fonduri europene pentru reconversia zonelor urbane abandonate: teren degradat, transformat în zonă de agrement în municipiul Arad

de Basil Mureșan

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Municipiului Arad au semnat astăzi, 23 iulie 2019, contractul de finanțare pentru „Revitalizarea zonei strada Mărului şi amenajarea ca zonă de agrement”.

Este un proiect în valoare totală de aproape 4,8 milioane de euro, prin care un teren degradat din municipiul Arad va fi transformat într-un punct de atracție cu numeroase facilități de petrecere a timpului liber și relaxare pentru locuitorii urbei: terenuri de sport, zonă împădurită de camping, spații de joacă pentru copii, luciu de apă, piste pentru biciclete etc.

Sunt propuse intervenții pe o suprafață de aproximativ 282.000 de metri pătrați, zonă care va trece prin acest proces de reconversie.

Astfel, în zona Mărului vor fi amenajate două terenuri de fotbal cu gazon natural, trei terenuri multifuncționale – un teren de handbal/ două de tenis de câmp, un teren de handbal/ două de baschet, un teren de baschet/ două de volei, toate cu gazon natural, precum și un teren de baschet cu suprafață sintetică și unul de tenis cu tartan.

De asemenea, proiectul prevede realizarea unor locuri de joacă pentru copii, două astfel de spații, zone împădurite pentru camping – grătar, două parcuri chinologice, piste de biciclete, un luciu de apă întins pe o suprafață de 71.600 mp, parcări, alei, drum de acces auto etc.

Investiția are drept scop asigurarea unor condiții de viață mai bune pentru locuitorii municipiului, prin crearea noii zone de agrement și recreere, creșterea suprafețelor verzi, concomitent cu reducerea nivelului de poluare și nu în ultimul rând, îmbunătățirea aspectului estetic al orașului.

Semnatarii contractului au fost domnul Călin BIBARȚ, primarul municipiului Arad, și domnul Sorin MAXIM, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.

“E un moment deosebit de plăcut pentru noi să semnăm o finanţare de 4 milioane de euro bani europeni şi aproape un milion de euro banii municipalităţii. E un proiect de cinci milioane de euro – cel mai mare din România pe acest domeniu, de a reface o zonă care nu arată deloc bine – cu terenuri de sport, terenuri de joacă, terenuri de hobby – reuşind astfel să înlăturăm o pată de pe obrazul Aradului şi să unim oraşul cu Pădurea Ceala şi Mureşul. Cred că în următorii ani, ca urmare a acestui proiect, Aradul va avea în plus un câştig astfel încât să se bucure atât cei din cartierul Alfa, cât şi cei care vin din oraş astăzi doar la Pădurea Ceala şi ocolesc acea zonă, să poată să se oprească şi la un teren de hobby, şi la un teren de sport, şi la un teren de joacă, şi pe o pistă de biciclete, şi… exemplele pot continua. Mă bucur că am reuşit astăzi să obţinem finanţarea şi începem celelalte două mari bătălii: o dată, eliberarea terenului ca să poată începe lucrările şi, apoi, licitaţiile pentru a putea avea câştigător şi a putea semna contractul şi abia din acel moment să demareze lucrările şi să putem spune că în doi ani de zile putem inaugura.Sper să nu fie multe contestaţii şi să avem contract cât mai repede. Cu un pic de noroc şi de şansă, eu sunt optimist, la anul chiar să înceapă lucrările”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

“Am semnat azi un contract foarte important, chiar dacă nu este unul cu care cetăţenii să fie obişnuiţi. Este un contract care va pune in valoare o zonă care a rămas oarecum în uitare şi figurează ca zonă degradată în arhivele şi situaţiile Primăriei. Dar această finanţare consistentă de altfel ca şi sumă şi tipologie de activităţi care se vor derula acolo, va reda circuitului urban un teren foarte mare de aproape 28 de hectare şi sper că va creşte calitatea vieţii cetăţenilor din acea zonă, pentru că se pot face în acea zonă foarte multe activităţi pe care în acest moment, dat fiind faptul că zona urbană este extrem de strâmtorată cu terenurile verzi o vor putea utiliza fără a plăti o taxă pentru terenurile de sport sau toată zona de agrement care se va amenaja acolo. Cred de asemenea că va asana din foarte multe puncte de vedere o zonă a oraşului care a rămas oarecum periferică nu numai din cauza poziţiei, dar şi a istoricului pe care l-a avut până acum”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest

Proiectul este finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de Investiții 4.2 – Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului.

Valoarea totală a investiției este de 22.826.565,62 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 17.581.535,77 lei. Perioada de implementare este de 23 de luni.

La nivelul Regiunii Vest, în cadrul Regio-POR 2014-2020, au fost contractate până în prezent 496 de proiecte, în valoare totală de 735,68 milioane euro, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 601,67 milioane euro.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo