duminică, 15 martie 2020

FRICA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

de Basil Mureșan

Am recitit un interviu dat de Mircea Dinescu, în august 1989, unui ziar vest german. Mi-a atras atenţia o glumă amară: cică se face un experiment socialist. Se iau trei şoareci, unul ţăran, unul muncitor şi unul intelectual, se pun în trei cuşti, cu aceeaşi cantitate de hrană şi apă pentru fiecare. După câteva săptămâni, se observă rezultatele: şoarecii proletari şi agricultori arată bine, sunt vioi şi cu poftă de joacă, cel intelectual e slab vai de mama lui, cu privire stinsă şi fără chef. Cercetătorii sunt întrebați: a primit mai puţină hrană? Nu, răspund ei, hrana e la fel pentru toţi trei, doar că șoarecelui intlectual, din când în când, i se arată o pisică. Dinescu concluziona, în interviul cu pricina, că situaţia s-a democratizat: felina cu ochi albaştri e arătată tuturor.

Pentru anul 1989, afirmaţia era totalmente îndreptăţită. N-am crezut că vom ajunge, în extraordinar de originala noastră democraţie, să mai vedem pisica. Dacă aceasta nu se numeşte Securitate, ci altfel, senzaţia de frică rămâne. Iar pisica poartă mai multe nume: şomaj, foame, virus, singurătate, eșec, mâine.

Românii au făcut din frică un fel de religie. Pur şi simplu, nu ne mai putem lipsi de ea. Şi suntem prea fricoşi ca să recunoaştem cât de frică ne e. Ne e frică de ziua de mâine, de ziua de ieri, de ziua caprei vecinului. Umbra noastră ne produce o inexplicabilă senzaţie de frică.

În timp, am descoperit că frica e şi cea mai bună scuză pentru a nu face. Mi-a fost frică să nu greşesc. E, probabil, cea mai folosită replică în România când ceva ce trebuia produs nu se produce. Ne-am înconjurat de conceptul de frică, ne învelim în el ca într-o pătură caldă care rupe legăturile cu exteriorul. Nu facem nimic, pentru că e periculos. Poţi să pierzi şi puţinul (foarte puţinul) pe care îl ai.

Frica ne însoţeşte la fiecare pas, oriunde, pe stradă şi în sufragerie. La locul de muncă şi în pat. Violenţa şi abuzul conjugal sunt contracarate de frica de singurătate și nesiguranţă, avansurile abjecte ale diverşilor şefi trecuţi de a treia tinereţe sunt tolerate din cauza fricii de a pierde un loc de muncă prost plătit, dar care, totuşi există.

Gaşca de haiduci care conduc în fapt România sunt experţi în gestionarea sentimentului de frică. Dacă, în ceea ce priveşte orice aspect al realității poporului, incompetenţa lor frizează absurdul, se dovedesc a fi extraordinar de eficienţi în conceperea tipologiilor diferenţiate de bau-bau, pentru toate categoriile sociale. Sloganul corect ar fi fost: „Să tremuraţi bine!”. Dacă eşti angajat la o firmă, ţi-e frică de mori de noul cod al muncii. Pentru patronii mici, câţi mai sunt, există frica de devalorizarea leului, de ANAF, frica de faliment, frica de ţepe. Nouveaux riches dorm cu spectrul DNA sub pat. Toată lumea moare de groaza coronavirusului.

Pentru un popor mic, avem prea multe frici. Iar acesta e unul din motivele pentru care ne dezvoltăm aşa cum ne dezvoltăm. Poate că direcţia e bună, pasul e greşit.

Şi vine şi paștele, cu mieii aceia, îngroziţi de cuţit…

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo