FUCK 2021

Zic că-i bine să mă reapuc de scris, că am o mie de idei, și deja mi se bat sub țeastă, de-mi schimb forma capului cum își schimbă politicienii tabăra și amantele. Și am zis să fac o recapitulare a anului, să nu mi-o ia alții înainte de a mi-o lua cine trebuie (mai am verb, e destul de bine, cei trei cititori se vor bucura). Așa că deapănă, Vasile, deapănă…

A fost un an cumplit și cumplit de frumos. S-au întâmplat grămezi de chestii, unele dure, altele vesele, altele la limita demenței. Am pierdut treizeci și cinci de cunoscuți anul ăsta, e un record terminal, aș putea spune. Am blocat mai puțini pe rețelele sociale, asta pentru că-s tolerant cu oligofrenii. Promit că n-o să mai fiu. Anul acesta ne-a divizat și mai tare, lumea a luat-o pe un parcurs absolut ciudat, plin de violență. Parcă boala asta a scos ce-i mai rău din oameni, am ajuns nu doar să ne certăm pe chestii pe care nu le înțelegem, ci chiar să ne urâm. Ceea ce e urât.

Am pierdut oameni și am câștigat oameni anul acesta. Am pierdut lupte, am și câștigat câteva. Nu cred că am învățat prea multe din asta. Nu cred că mai învățăm ceva. Acum douăzeci de ani, credeam că lumea e proastă pentru că nu are acces la informație, și lăudam internetul. Acum avem acces la orice, și suntem mai proști decât oricând. Și mai rupți de realitate. Fiecare în bula lui. Și toți cred că au răspunsurile, și nu le comunică, ci le urlă, le simt ca un picior în jugulară. Nu are trebui să-mi pese, dar uite că îmi pasă.

Indiferent ce am face, fericirea are același gust. Anul care tocmai trece, că-l simt în tâmple, ca un secundar schizoid, mi-a (și ne-a) demonstrat asta cu vârf și îndesat. Am avut un an nebun, și anul, și am luat-o și mai rău razna, și eu, și voi. Dacă spuneți că nu-i așa, mințiți mai mult decât minte Câțu când zice că o ducem bine. Depresia a căpătat aromă de scorțișoară, măr și coajă de portocală. Am devenit și mai singuri, mai izolați, mai răi și mult mai proști. Dacă ar fi să recapitulez evenimentele importante ale anului, cred că nici unul nu a avut un impact mai mare decât cel de pe patru octombrie, când s-a blocat Facebook și Instagram. Toată lumea a murit puțin în orele alea. Deoarece am fost nevoiți să găsim alte minciuni pentru golul numit existența noastră, pe care să nu le împărțim cu ceilalți, cum o facem de obicei.

Ăsta nu e un apel la dialog, la bună înțelehere. Nu e nici o scriere de luptă, nu e imnul nihiliștilor. E o simplă observație, ca să vă stea friptura în epiglotă, o secundă mai mult decât ar trebui. Secunda aia care ne trece în noul an.