vineri, 22 februarie 2019

GENTLEMAN (18+)

de Basil Mureșan

Discutam zilele trecute cu un amic, de formație inginer. De fapt e mai mult decât un amic, suntem aproape rude, într-un fel. El îmi explica, legat de o anume problemă oarecum spinoasă din trecutul recent, că a fost un gentleman în numeroase situații. Am ridicat din sprâncene, și ale mele sunt destul de stufoase. E o problemă cu inginerii, sunt foarte asemănători cu câinii lup, ambele specii au privire inteligentă, dar nu prea se pot exprima. Însă, auzind pe parcursul a două ore termenul de gentleman, repetat de treisprezece ori și fără vreo aparentă legătură cu realitatea, m-am decis să caut definiția exactă și să scobesc prin istorie și prin literatură. Că tot am timp și-mi place să studiez etimologia.


gentleman sm [At: DEX / P: gentălmen / Pl: ~i / E: eg gentleman] 1 Bărbat cu comportări alese, ireproșabile, cu caracter distins.


Ăsta e DEX-ul, ultima ediție. Mai sunt construcții de cuvinte, cum ar fi gentleman agreement. Adică o strângere de mână care ține loc de contract, și se bazează pe onoare. Pentru că onoarea e prima caracteristică a unui gentleman. Poate a doua, prima fiind gentilețea. Etimologic, în italiană se spune gentiluomo, om blând adică. Gentilomii erau oameni educați, cinstiți și curajoși. Au făcut istorie, și au rămas în ea, demni.


Gentlemanul, cel adevărat, e blând și onorabil. E înțelegător și are distincție. Gentlemanul e atent cu doamnele, grijuliu cu copiii, are maniere alese și citește de plăcere. Gentlemanul e curat și corect, e spiritual, fără a fi neapărat jignitor, nu e niciodată grobian și, în general, e temperat. El își trăiește viața cu pasiune, se pune în slujba dreptății, minte cu măsură și poartă haine care îi vin bine. Un gentleman nu face rău fără motiv, nu părăsește câmpul de luptă atunci când pe el există răniți. Un gentleman nu renunță decât atunci când nu mai are pentru ce să mai lupte. Un gentleman își ține cuvântul și își plătește datoriile, cele bune și cele rele. Întotdeauna.


Bunicul meu era un gentleman. Eu nu sunt, chiar dacă, câteodată, cred asta. Oricum, sensul cuvântului s-a schimbat foarte mult. Acum, ești gentleman dacă duci flori doamnei tale sau altei domnițe, dacă îi ții ușa la mașină, o ajuți cu paltonul și nu i-o tragi la prima întâlnire. Și, totuși, e bine să știi când nu ești gentleman.


Nu ești un gentleman dacă ești mitocan, și spurcat, și laș, nu ești gentleman dacă îi disprețuiești pe ceilalți, nu ești gentleman dacă ești nașpa cu femeile și copiii, dacă bârfești oamenii care te iubesc, dacă destăinui secrete, nu ești gentleman dacă îi invidiezi pe alții sau îi urăști fără motiv. Nu ești gentleman dacă n-ai onoare și nu respecți pe nimeni, dacă nu ai cuvânt și dacă ești așa, la următoarea întâlnire, din viața asta sau cealaltă, adu un mop și o găleată pentru sânge. Că va curge.


Și nu ești gentleman dacă nu lupți pentru ceea ce contează. Ești doar un jeg, și meriți absolut tot ce ți se întâmplă.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo