marți, 2 iulie 2024

Glad Varga: „Peste 41 de milioane de euro pentru IMM-uri, prin Programul Regional Vest!”

de Valentin Iacob

Deputatul liberal arădean Glad Varga, vicepreședintele Comisiei pentru antreprenoriat și turism, anunță că Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat Ghidul solicitantului de finanțare pentru apelul de proiecte din cadrul Intervenției Regionale 1.3 B – Sprijin pentru IMM-uri. Acest apel este destinat microîntreprinderilor și IMM-urilor din Regiunea Vest și are o alocare totală de 41,25 milioane euro!

De precizat că proiectele pot fi depuse în perioada 1 august 2024, ora 12:00 – 31 august 2024, ora 12:00.

„Beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderi și IMM-uri cu locația de implementare în mediul urban sau în stațiunile turistice atestate din mediul urban sau rural. Pentru activități de producție, valoarea finanțării nerambursabile este cuprinsă între 300.000 și 4.000.000 euro, iar pentru servicii, între 200.000 și 1.000.000 euro.

În cazul ajutorului de stat regional, microîntreprinderile și întreprinderi mici vor trebui să aibă o contribuție proprie de 30%-50%, iar întreprinderile mijlocii de 40%-60%. În cazul ajutorului de minimis, solicitanții din județele Hunedoara și Caraș-Severin vor avea o contribuție proprie de 10%, cei din județul Arad de 17%, iar cei din Timiș de 24%”, susține Glad Varga, deputat PNL de Arad.

De menționat că activitățile eligibile sunt cele de construirea/extinderea de infrastructuri; achiziționarea de echipamente tehnologice și instalații; investiții în infrastructuri pentru activități de agrement și fitness; implementarea proceselor de certificare/recertificare și alte activități de consultanță.

Mai multe informații se pot obține contactând Biroul de HelpDesk: telefon/fax: 0256-491.923; e-mail: helpdesk@adrvest.ro.

Intrați AICI pentru a citi ghidul solicitantului: https://adrvest.ro/peste-40-de-milioane-de-euro-pentru-imm-uri-prin-programul-regional-vest-a-fost-lansat-ghidul-final-sprijin-pentru-imm-uri/?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR0XqdAoYaBQMjMczZSEovlqVHU1KgHFCndYsef64fhSl2sVHkSnsoBt0io_aem_3H8sOdjQ2BOdprocT2KmOA

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo