GLEZNE GOALE

Acesta nu este un moment penibil al retospecțiilor nostalgice, scris de un frustrat supraponderal și oarecum îmbătrânit. Nu, este o simplă observație asupra realității cocârjate în care trăim, și în același timp e un strigăt de ajutor. De fapt, mai mult un răcnet. Ce dracu s-a întâmplat cu bărbații?

Zilele trecute, mergeam pe stradă, și-mi iese în față o arătare, că om sigur nu puteam să-i spun, cam de kilele mele, dacă nu în plus, cu tricou super slim, cu trei numere mai mici, cu espadrile și niște pantalonași scurtați, cu gleznele la vedere. Arătarea părea că jefuise un magazin de haine pentru adolescenți hidrocefali, și chiar și alea intraseră la apă. Mă opresc și mă uit mai atent la chestia care-și etala burta supradimensionată, cu nonșalanța unui pinguin pierdut în Estonia. Freza era absolut perfectă, în ideea perfecțiunii actuale. Era mai pensat decât orice femeie pe care am văzut-o vreodată la vreo nuntă, înainte de repriza de manele. Cred, dar nu bag mâna în foc, numai dacă-i mâna lui, deci cred că avea și ceva dermatograf. Doamne ferește și apără, m-am speriat de n-am reușit să am o erecție de trei zile, asta în condițiile în care am fost în Methexis sâmbătă noaptea. Ce naiba s-a întâmplat cu bărbații? Ce ne-au făcut? Ce ne-am făcut?

Se numește pizdificare, și se întâmplă de vreo zece ani. În ultimii trei a devenit agresivă. Și e singurul lucru care mai amintește de agresivitatea primitivă a animalului numit bărbat. Pe vremea tinereților mele, orice dispută se rezolva bărbătește, prin câteva contuzii. Nu spun că era bine, dar sigur e mai bine decât acum, când dacă te cerți cu cineva, îi dai block pe Facebook. WTF ? Adică, bărbați care mănâncă înghețata cu lingurițe roz, beau milkshake cu paiul și nici măcar nu sunt din cealaltă tabără. Nu mai au un fir de păr pe ei, sunt slabi de parcă au făcut turul lagărelor de concentrare, cu all inclusive. Bărbi tăiate în triunghi, tricouri asimetrice. Gleznuțe la soare, ca șalele tipelor acum 20 de ani, prevestind crizele de cistită midlife.

Înțeleg că e important să-ți arate pipișorul mai mare, că dacă ești subnutrit, așa va fi, dar asta nu schimbă esența problemei. Ce sunt ăștia, că în afară de bărbile pomădate, singura chestie masculină e că au nume de bărbat. E prea mult. E exagerat. E foarte bine să te îngrijești, să te speli, să îți cultivi imaginea, dar atunci când ai mai multe produse cosmetice decât gagică-ta, ceva e foarte greșit. Când dai mâna de parcă ai mângâia o pisică persană, când ai gesturi de prințesă prinsă că fură cocaină din poșeta celei mai bune prietene, atunci, prietene, nu-i ok, ceva e stricat aici. Poșețelele alea la modă, de le zice într-un fel, sunt mai mici decât un telefon. Eventual, băieții ăștia pot să-și înghesuie în ele țigările electronice și trei tampoane. Asta în timp ce fetele poartă niște sacoșe uriașe, și au pantaloni până sub țâțe. Ceva e greș, iar mie mi-e târșă să mai ies pe centru. Dar am fost la tata, în Vlaicu, și am văzut și acolo grămada de hipsteri la mâna a doua. Adică, aceleași țoale, doar că pline de miros de second hand.

Lumea pe care o știam se duce naibii. Variantele actuale pentru a fi asociat ideii de masculinitate e fie stilul ăsta hiper efeminat, fie Remus Cernea, adică dezlânat și murdărel. Bine, mai există și pompații, dar ăia nu mai intră la categoria bărbați. Sunt la categoria intrați, bărbați. Și mă sperie pentru că această emasculare se extinde. Subliminal, chiar. Într-o dimineață, ieșind de la duș, mi-a trecut prin minte să mă duc la o epilare inghinală. Mi-am tras două palme, mi-am mai făcut o cafea și am plecat să văd un film cu Bruce Willis, în tinerețe..

Și apoi să mănânc niște carne în sânge. Să-mi revin.