Hai să mâncăm căcat

Astăzi voi scrie total diferit de modul în care îmi place mie să scriu. Astăzi voi tranșa și tăia în carne vie. Nu voi scrie nici la sentiment și nici la mișto. Mă voi raporta la cuvântul „căcat” la propriu și la figurat. Tatăl meu avea o vorbă când eram copil și suna cam așa: „Tata, dacă vei ajunge să te justifici în fața societății, să știi că atunci tot ceea ce ai realizat s-a dus pe apa sâmbetei”. Nimic neadevarat, însă tatăl meu probabil se referea la o societate demnă și corectă. Ceea ce avem noi acum, e o societate de căcat. Și da, am ajuns în punctul culminant al existenței mele, în care va trebui să mă justific. De ceva vreme circulă zvonuri vis a vis de persoana mea cum că mi-aș înșela soțul.

Hmmm … cu ce oare să încep? Încep prin a spune că, cei 14 ani de acasă (nu 7, cum e normal) nu-mi permit să-mi trădez propria-mi ființă, propria-mi demnitate. Doi la mână, am un soț al dracului și greu de „înjunghiat” pe la spate. Trei la mână, pentru a-mi înșela soțul, ar trebui să existe ceva peste ceea ce am eu acasă, însă, soțul meu este mai mult decât perfect, iar peste el, nu există. Bun. De aici, de la acest subiect, voi începe prin a da de înțeles celor care au gura „aurită” sau „aiurită”, că au cam belit-o. De ce? Uite d’aia. Pentru că pe lângă educația frumoasă și zdravănă pe care am primit-o, am crescut în județul Vaslui. Uuuuuuh…Vaslui … mama mahalalei!!! Acești mâncători de căcat, nu vor putea niciodată să fie capabili să învețe nimic de la cei cu 2-3 pași înainte lor. Sunt și vor fi mereu lipsiți de demnitate, de credință, de adevăr. Vor trăi în propriul miros de căcat scos atât pe gură cât și pe cur.

Ce este cu adevărat trist din toată această întâmplare, este că, acești mâncători de căcat, duminică de duminică sunt cu mâinile pe sus în casa Domnului, căutând iertare. Acești „creștini” care au senzația că ei cred în Dumnezeu, sunt cei mai periculoși indivizi. Ipocrizia este și mai mare atunci când, acești indivizi, care își aruncă defapt propriile frustrări în grădina altora și în cârca altora, sunt cei vinovați, sunt cei care fac totul pe ascuns. Cum vine oare această legătură cu Dumnezeu și cu mâncatul de căcat??? Aceste bârfe vis a vis de persoana mea, vin și din partea unor „oameni” care mi-au trecut pragul casei, cunoscându-mi ospitalitatea – ba mai mult, considerându-i prieteni ai familiei. Oare,să încep prin a-mi face singură dreptate? Să-mi scot așii din mânecă? Deoarece, eu am fost învățată ca atunci când afirm ceva, să am argumente, dar și dovezi!!….. Oare chiar nu mai există acea rușine față de Dumnezeu? Oare chiar nu ne mai este frică de nimic? Cum îl poți striga pe Dumnezeu duminică de duminică, iar de luni până sâmbătă să te intereseze viața altora, ba mai mult, mâncând căcat! Nu v-ați săturat de atâta căcat??? Oricum viața voastră este de tot căcatul. Pute … pute … și pute … din acest motiv, altă ocupație nu prea aveți. Nu vă mai suportați propriul căcat din viața voastră, nu vă mai suportați nevestele alea de căcat și extrem de libidinoase pe care le aveți sau soții de căcat, care vă înșeală pe ascuns …

Soțul meu este minunat. Este un om asumat, cu o atitudine ce deranjează pe unii. Soțul meu are o siguranță de sine stătătoare de la Dumnezeu. Soțul meu e unul inteligent și imposibil de prostit. Soțul meu este bărbat și om. Iar un asemenea soț, bărbat și om nu putea avea decât o soție pe măsură. Cum aș putea să-mi înșel acest om? Hmmmm… și cam asta deranjează. Cu siguranță deranjează și tinerețea mea, bunătatea sufletului meu, care se simte fără a face nimic grozav. Cu siguranță deranjează și frumusețea, inteligența, că deh, sunt moldoveancă get-beget, cu toate calitățile de la mama natură (și aia moldoveancă). De la bun început am știut ce îmi asum, însă, fiind pusă în astfel de situații, reacția mea trebuia să fie una pe măsură. Dă-i Cezarului,ce-i a Cezarului, nu? De ce oare, voi, acești mâncători de căcat, nu aveți coițele necesare să mă înfruntați? De ce evitați, cu zâmbetul larg pe față, să-mi vorbiți? Știu: gura lumii este slobodă și plină de căcat, doar e gratis, și tot ce e gratis e din belșug. Dar așa cum am zis mai sus, când afli că de fapt cel din „casă” e plin de căcat la gură, îți vine să-l calci pe cap.

Însă realizez că e prea mare efortul și că nu merită să-mi consum chiar toată energia pe așa ceva. Cel mai bine ar fi să mă relaxez și să ma pregătesc pentru a mă uita la cum se vor scufunda ei în propriul lor căcat, înecându-se în propriile dejecții. Mai devreme sau mai târziu, cam asta se va întâmpla, că deh’ eu cred în Dumnezeu fără să-mi ridic mâinile la cer, și cred în El fără să am niciun dubiu. O vorbă din popor spune: „Dumnezeu nu dă cu parul”!

P.S: Soțul meu nu m-a luat din biserică și nici nu m-am dat virgină. Însă, educația și încrederea pe care le-am dobândit până la această vârstă, mă fac și m-au făcut să fiu un om și o femeie asumată și de calitate. Iar eu am frică și rușine de Dumnezeu. Și ca să vă dau foc acum pe final, voi ăștia interesați de viața mea, pregătiți-vă! Veți fi surprinși cât de curând! Sănătate, să le puteți duce pe toate!