vineri, 27 octombrie 2023

Hartă a obiectivelor turistice din Podgoria Miniș-Măderat

de Valentin Iacob

Consiliul Județean Arad editează o hartă a cramelor, a locurilor de cazare și a obiectivelor turistice din Podgoria Miniș-Măderat. Un număr de 25 de crame sunt evidențiate pe hartă. Astăzi a avut loc întâlnirea cu proprietarii acestora și cu primari din Podgorie, în vederea bunului de tipar asupra hărții.

Dr. Andrei Ando, directorul Direcției Comunicare, Strategii și Administrație Publică, a precizat că informațiile de pe hartă vor fi disponibile, într-un format mai extins, și pe harta digitală a județului, www.visitarad.ro. În acest sens, se centralizează materialele documentare până la data de 15 noiembrie, pe mailul info@cniptarad.ro.

Harta Podgoriei Miniș-Măderat este realizată de compania austriacă Schubert&Franzke și pune în valoare una dintre cele mai frumoase zone turistice a județului, care în ultimii ani a cunoscut o dezvoltare importantă. Consiliul Județean a investit în drumurile județene, în rețeaua de utilități, iar agenții economici au construit sau au reabilitat crame atractive.

Harta Podgoriei Miniș-Măderat va fi tipărită până la sfârșitul anului și se va distribui gratuit hotelierilor și centrelor de informare turistică.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo